Dan Acibotăriță, candidatul Partidului Verde la Primăria Sucevei: la Spitalul Județean ar trebui să funcționeze chiar și cinci puncte de testare pentru depistarea infecțiilor cu COVID – 19

Dan Acibotăriță, președintele Partidul Verde filiala județeană Suceava, candidat al acestei formațiuni politice pentru funcția de primar al municipiului Suceava, a declarat că la Spitalul Județean ar trebui să funcționeze chiar și cinci puncte de testare pentru depistarea infecțiilor cu COVID – 19.

”Este necesar sau mai bine spus ultra mega necesar ca spitalele suport covid, cum este și Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, să aibă trei, patru, cinci puncte de testare pentru a diagnostica mai repede un pacient dacă este sau nu prins de virus.

Mai este util să ai în structură unul sau doi medici epidemiologi, să ai în subordine personal inteligent, pregătit, inclusiv de la TESA, nu aserviți unor grupuri politice sau impuse de ”săgeți”, care să gândească ceva constructiv pentru sănătatea sucevenilor sau a românilor.

Dacă ne referim strict la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, care are norocul de a avea teren suficient pentru dezvoltare, mai ales la Spitalul vechi, toți repetăm că oameni deștepți și cunoscători ai problemelor unui spital de la TESA (asta dacă-i ai) să faci ceva util comunității, iar dacă nu ai așa ceva o lălăiești și pui viața pacienților în pericol, ba mai mult, omori sute de suceveni, ceea ce nici pe departe nu se cheamă medicină”, este opinia președintelui Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, candidat pentru funcția de primar al municipiului Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.