Dan Cușnir, președinte PSD municipal Suceava: ”Suceava a ajuns un oraș evitat” . ”Totul pentru Suceava”, slogan al organizației municipale Suceava a PSD, pentru alegerile ce vor veni

Dan Cușnir, președintele Organizației PSD  a  municipiului Suceava, cu sloganul deja anunțat: ”Totul pentru Suceava”, a transmis un mesaj critic la adresa primarului liberal Ion Lungu și a viceprimarului liberal Lucian Harșovschi, care, în opinia liderului social-democrat, a transformat Suceava într-un oraș ”nefrecventabil”.

Pentru că aceste puncte de vedere sunt transmise în jumătatea electorală a anului 2019, dar  nu în campanie electorală, le punem la dispoziția cititorilor, ca atare. La fel vom proceda și cu luările de poziție alte celorlalte formațiuni politice care își încarcă armele pentru prezidențiale și, pentru verificarea preciziei acestora, iau la țintă, ca metodă de antrenament, inamicii politici locali. Prezentăm în rândurile următoare, punctul de vedere al liderului PSD Suceava, Dan Cușnir, legat de imaginea actuală a municipiului reședință de județ, cu o fotografie lămuritoare:

 

”De 15 ani Ion Lungu și Lucian Harșovschi ne tot povestesc cum au modernizat ei Suceava, cât de bine este gospodărit și administrat orașul, cât de fericiți ar trebui să fie sucevenii pentru că au  o calitate crescută a vieții datorită proiectelor implementate (pe hârtie) de către perechea Lungu/Harșovschi.

Suceava ar trebui să fie un oraș cel puțin frecventabil dacă ar fi să ne luăm după sutele de milioane de euro, din bani publici, cheltuite de către cuplul Lungu/Harșovschi în ultimii 15 ani. Sau după faptul că aceleași proiecte vechi de ani de zile le tot sunt prezentate Sucevenilor în fiecare an ca și cum ar fi proiecte noi, in mintea cuplului Lungu/Harșovschi Sucevenii fiind niște ignoranți care uită de la un an altul.

Din păcate, Suceava a ajuns un oraș de evitat iar imaginea reală a Sucevei este cel mai bine ilustrată în fotografia alăturată. Lungu și Harșovschi nu puteau mai bine decât atât să le prezinte Sucevenilor și turiștilor, încă de la principala intrare în oraș, cum arată de fapt orașul după 15 ani în care ei l-au “modernizat” și “dezvoltat”.

Această fotografie spune tot despre imaginea reală a Sucevei: un oraș prăfuit, sufocat, ruginit, obosit, decolorat, un oraș în care Lungu și Harșovschi au impresia că ei doi pot impune alte standarde decât cele valabile în orașele decente, civilizate, frecventabile.

Ce s-a întâmplat în Suceava în ultimii 15 ani? Oameni fără educație consistentă și fără un parcurs profesional credibil, în loc să fie preocupați de cei 2 piloni care pot duce la dezvoltare durabilă, infrastructura și educația, au fost preocupați doar de beculețe colorate, de fanfară și folclor, de diplome și medalii inutile, de fugă după înșelătoare și inutile aprecieri pe rețelele de socializare.

Suceava se prăbușește sub povara incompetenței, a intereselor personale care au devenit mai importante decât interesul comunității, sub povara compromisurilor (blaturilor).

Ce i-a mai lipsit Sucevei în ultimii 15 ani? Viziunea celor care ne-au amăgit că știu ce au de făcut și că se pricep la administrație, aceștia neavând de unde să știe că incompetența în administrație duce întotdeauna la impotență administrativă. Conducerea Primăriei  Sucevei este impotentă din punct de vedere administrativ.  Suceava va arăta bine și va deveni frecventabilă atunci când va fi administrată de oameni care să se concentreze pe Ordine și Progres, când va fi condusă de către o echipă care înțelege ce înseamnă să faci “Totul pentru Suceava!”

Please follow and like us:

2 comentarii la „Dan Cușnir, președinte PSD municipal Suceava: ”Suceava a ajuns un oraș evitat” . ”Totul pentru Suceava”, slogan al organizației municipale Suceava a PSD, pentru alegerile ce vor veni

  • 5 august 2019 la 21:15
    Permalink

    nah, ca s-au trezit vorbind si ‘fecioarele’ din psd, care nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase.

    Răspunde
  • 9 august 2019 la 3:30
    Permalink

    Într-adevăr nu s-a investit deloc în infrastructura orașului. Aceleași străzi cu gropi în toate cartierele, igienizare de doi bani și doar pe strada principală, pavele și flori. Cât despre spațiile adresate culturii… ce să mai vorbim? Unde poți viziona un spectacol? La Casa de Cultură! Doamne! Cât jeg și câtă nepăsare în acel loc, încât ți-e frică să te-așezi pe fotoliile din sala mare, care sunt șubrede și cu husele infecte, ca nu cumva să contactezi cine știe ce boală! De nu-i nimeni din conducerea Primăriei sau a Consiliului Județean în stare să îngrijească această locație, dați-o domnilor, unui întreprinzător privat să investească în ea, fără baruri și alte societăți de râsu-plânsu, pentru a o reda culturii sucevene. Renovați-o, că aveți ce și cu ce! Nu mai dați vina pe toate adunăturile politice de doi bani , că nici unii n-ați fost mai buni de cât alții! Aceeași cloacă politică de mincinoși de treizeci de ani, care ne fură și ne mint , crezând că suntem naivi . Ne-am săturat de toți! Treziți-vă la realitate!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *