Mopan Suceava
Actualitate

De la 1 martie alocația copiilor va fi majorată de la 84 de lei la 150 de lei

Parlamentarii au adoptat astăzi, un amendament al deputatului PNL Robert Sigartau care majorează alocația copiilor de la 84 de lei la 150 de lei. Cu 123 de voturi pentru și 119 împotrivă s-a adoptat amendamentul susținut în plen de deputatul PNL. 


Amendamentul a trecut cu ajutorul a 18 voturi de la UDMR, 3 de la PSD, 3 de la ALDE și un vot de la minorități. 

Ceilalți parlamentari ai puterii și-au scos cartelele din aparatele de vot.

Potrivit amendamentului adoptat, efortul bugetar este de două miliarde de lei iar alocațiile s-ar majora începând de luna viitoare, mai exact, de la 1 martie 2019.

„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 „Asistenţă socială” cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat după vot, liberalul Robert Sighiartău. De precizat este că deputatul PNL a susținut amendamentul și în comisa de buget finanțe la dezbateri însă, acesta a fost respins. 

Sursa informație: Hotnews.ro

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *