DE LUNI 17 SEPTEMBRIE, ÎNCĂ O STAȚIE PE TRASEUL CFR SUCEAVA – PUTNA, LA GARA MICĂ DIN RĂDĂUȚI

Portalul Calea Ferată Dornești – Putna a transmis aseară un anunț important: Începând de luni, 17 septembrie 2018, trenurile de pe traseul Suceava- Putna vor opri și în stația Gara Mică din Rădăuți. Care a fost între timp amenajată. Se arată că astfel, trenul va transporta călătorii chiar în centrul municipiului, care economisesc astfel timp și energie. Ne referim măcar la elevii navetiști de la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”, dar și cei care au treburi la principalele entități administrative rădăuțene – Poliție, Primărie, Judecătorie, cabinete notariale, de avocați, medicale, unități bancare și culturale etc.

Foto: Valentin Florin Stoica

Please follow and like us:

2 comentarii la „DE LUNI 17 SEPTEMBRIE, ÎNCĂ O STAȚIE PE TRASEUL CFR SUCEAVA – PUTNA, LA GARA MICĂ DIN RĂDĂUȚI

  • 15 septembrie 2018 la 6:53
    Permalink

    Ok. Mă încântă ideea. Locuiesc în apropiere. De unde iau bilet dacă urc la Gara mică? Merg la gară, iau bilet și vin la Gara mică? Nu sunt navetistă. E doar pentru navetiști?

    Răspunde
    • 15 septembrie 2018 la 9:10
      Permalink

      Bilete se dau in tren.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *