De mâine, 23 aprilie, se întrerupe furnizarea căldurii în apartamentele racordate la rețeaua de agent termic a THERMONET
Societatea THERMONET, care furnizează agentul termic în rețeaua centralizată a municipiului Suceava a anunțat că începând cu data de miercuri, 23. 04. 2025, va proceda la întreruperea furnizării încălzirii pentru sezonul rece 2024 – 2025. Decizia a fost luată ca urmare a evoluției temperaturii medii exterioare și a prevederilor legislative (trei nopți consecutive cu temperaturi de peste 10 grade Celsius).
În comunicatul de presă transmis se arată că instalațiile de încălzire din rețeaua secundară de alimentare cu agent termic, inclusiv instalațiile interioare ale blocurilor/scărilor de bloc, vor rămâne încărcate și sub presiune, pentru protejarea instalațiilor și evitarea degradării prin coroziune.
De aceea, este interzisă orice intervenție în instalațiile de termoficare fără acordul THERMONET.
Furnizarea apei calde de consum va fi efectuată în mod corespunzător, după același program.