De unde sunteți? Din Palestina! Poveste din Ajunul Crăciunului de pe drumul către Rădăuți și înapoi

Pe la ora 10 dimineață, în Ajunul  Sărbătorii Nașterii Domnului, bărbatul cu față și atitudine de chefliu intră cel dintâi în microbuzul care face cursa de la Suceava la Rădăuți, lăsând în spate, cu ghionturi, niște bătrânici care aveau ceva de aburcat. Bagajul în spate! a strigat pe ton imperativ șoferul iar femeile s-au conformat. Cu privirea celui care este obișnuit să transmită: ”v-am spus eu”, bărbatul de până în 50 de ani, cu mobilul la ureche, vorbind cu toate acestea pe difuzor cu persoana cu care avea ceva de a face, se strecoară printre băbuțele trimise să își așeze traistele ordonat în spatele microbuzului, sub privirile feroce ale șoferului casier încasator de bilete.

Bărbatul plin de energie își găsește locul cel mai bun, la geam, pe ultimul rând de scaune. Băbuțele n-au mai prins loc fiindcă, până să își așeze sacoșele din rafie în fundul microbuzului, toate locurile au fost ocupate de alți indivizi mai tineri și fără bagaj asupra lor. Nici prin cap să le treacă în vreun fel că mătușile gheboase ar merita un loc pe scaun.

Pe scaunele din față, o pereche de călători, unul de vreo 20 de ani, cu alură de experimentat la munca în străinătate, celălalt, de vreo 40 de ani, încă neieșit din țară, care îi sorbea cuvintele. Babele, la ușă, în picioare de aproape un ceas, cocârjite de viață și de efortul pe care au trebuit să îl facă atunci când domnul șofer le-a spus să ducă sacoșele în spate, să nu încurce călătorii, ascultau de acum minunate istorisirea acelui minunat tânăr care descria cu multă acuratețe cum se câștigă bani, munciți desigur, în Germania, de la 4000 de euro în sus dacă ești harnic și chiar până la 6000 de euro în Olanda, unde românii sunt și mai prețuiți iar dacă te ții de muncă, nu bei și ești de acord să lucrezi 15-16 ore pe zi, poți să ajungi șef și să dai ordine celorlalți.

Numai că occidentalii nu sunt cei care crede lumea că ar fi. Ei vor să distrugă lumea. De aceea au inventat un îngrășământ cu atomi, după modelul de la Hiroshima, pe care îl vând în România, Bulgaria, Polonia și Ungaria și care are efect până la jumătate de metru sub pământ. În primii doi ani, roșiile, castraveții, dovlecii, vinetele și chiar țelina cresc atât de mari  cum nu s-a mai văzut.

Dar după doi-trei ani, efectul atomului se pierde iar tulpinile de legume de pe solul îngrășat în acest fel, cu substanțe nucleare,  se vor ridica firave, dacă vor apuca să iasă din pământ dar nu vor mai prăsi  niciodată.

Cu gura căscată și ochii boldiți, localnicul de 40 de ani, neieșit în lume, punea întrebări în propriul interes.

Rădăuțiul este un oraș minunat, vatră de civilizație de mai multe veacuri, gazdă atâtor oameni de cultură.  Unul dintre ei a ridicat statuia ecvestră a întemeietorului Moldovei, Bogdan Întâi. Numai bună anul acesta ca punct de sprijin pentru a sprijini copertina cu beculețe de Crăciun, instalată de Primărie. Un altul a amplasat, peste drum, bustul renumitului om politic  bucovinean Gheorghe Flondor, din generația celor  fără de care Unirea Bucovinei cu România nu s-ar fi înfăptuit acum un veac. Bustul a fost văruit de municipalitate însă varul nu a ținut în umezeala toamnei și a acestui început de iarnă, astfel că acum pielea albă de pe fața marelui patriot se exfoliază nu foarte estetic, ca de la o boală rară.

Rădăuțiul are și câteva obiective de interes mondial: Este, se crede, singurul oraș în care cimitirul este tăiat pe la mijloc de calea ferată. Este orașul cu cel mai impozant templu evreiesc din această parte a țării. Este orașul în care s-a inventat, cum altundeva, ciorba rădăuțeană. Mai nou, Rădăuțiul este orașul în care, în premieră mondială,  două alei pavate  din parcul central s-au certat între ele și au refuzat să se întâlnească. Una vine dinspre Magazinul General, cealaltă dinspre clădirea Poliției. Una are bancă la capăt, cealaltă nu. Le despart doar câțiva dar nu se suferă neam una pe cealaltă. Și-au întors  spatele una celeilalte și stau așa îmbufnate  spre nedumerirea oamenilor care ar fi dorit ca cele două alei să se împrietenească și în cele din urmă, să își de-a mâna, la figurat desigur, pentru a asigura o traversare mai ușoară de-a curmezișul, a parcului central.

Where are you from? We are  from Palestina!

La întoarcerea din Rădăuți, tot cu microbuzul, călătorul trebuie să aștepte în ziua de Ajun multicel, cam jumătate de oră, dacă vrea să ajungă în acest mod la Suceava. Pe scaunele din spate, cu priviri atente, trei tineri bruneți și un al patrulea, cu barbișon, aproape blond.  Niște colindători, își spun unii dintre călătorii care au urcat mai târziu în microbuzul care așteaptă în latura dinspre Suceava a bulevardului Calea Bucovinei, fost V.I. Lenin, la Gara Mică. Niște ”steliști” zic alții în sinea lor, cei mai cu simțul umorului. Dar nu se vedeau pe nicăieri stelele împodobite cu sclipici, doar niște rucsacuri bucșite.

Pe parcursul drumului, cei trei tineri bruneți, tăcuți un timp, au început să murmure vorbe într-o limbă rar auzită pe aceste meleaguri. Călătorii, obișnuiți cu o altă limbă necunoscută dar mai des auzită pe la noi, nu le-au dat atenție. Cel care vă vorbește acum, a înțeles destul de repede despre ce este limbă este vorba, dibuind chiar și două trei cuvinte din cele pe care ei le rosteau în surdină. Nu pentru că ar fi el foarte deștept ci pentru că întâmplător a petrecut cu ani în urmă aproape un an și jumătate pe meleagurile îndepărtate unde se vorbește în această limbă.

Vorbeau despre Germania și din când în când îl întrebau pe individul aproape blond  și cu barbișon lucruri elementare în engleza lor puțină: Cum să ceară un bilet, ce să spună femeii de la ghișeu, cum să salute oamenii cu care se vor întâlni, în această țară. Poliglotul cu barbișon le răspundea competent, tot în engleză: Se spune bună ziua, dați-mi un bilet pentru Timișoara, se spune mulțumesc și neputându-se abține, le-a explicat că, dacă la ghișeu este o femeie, neapărat să îi spună ”te iubesc”. Pe martor l-a iritat atitudinea aceasta a nesimțitului de-acum, bănuia, ghid cu barbișon și prefigura ce urma să se întâmple în Autogara de la Suceava. Mai ales că, imediat după ce a oferit acele lămuriri l-a simțit pe acesta așezându-se lângă el, două scaune mai în  față de fundul microbuzului.

A început a vorbi  la telefon în limba polonă, pe care autorul articolului nu o cunoaște dar despre care știe cum sună.

În Autogara din  Suceava,  barbișonul și-a făcut vânt afară, printre cei dintâi. Cei trei tineri bruneți, până când și-au luat lucrurile, au reușit să iasă din microbuz  printre cei din urmă. Nu l-au mai văzut pe ghidul tinerel nicăieri. Se învârteau ca năucii, în mijlocul Autogării.

Cumva, martorul, care coborâse la urmă, l-a întrebat pe unul dintre ei, în puțina lui engleză, mai mult din curiozitate: ”Where are you from?”. ”Fom Palestina” i s-a răspuns și omul și-a apăsat inima cu pumnul, cu un licăr de speranță în ochi și cu un mic zâmbet.

De la distanță, cei trei tineri bruneți au mai fost văzuți cum încercau să se înțeleagă cu un taximetrist.