Debbie Kammerer, soția atașatului militar de la Ambasada SUA în România, și cu Wajiha Haris, fondatoarea Fundației Scheherazade, au însoțit la Broșteni un transport de ajutoare
Ieri, la Broșteni, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a întâlnit cu Debbie Kammerer, soția atașatului militar de la Ambasada SUA în România, col. Robert Kammerer, precum și cu Wajiha Haris, fondatoarea Fundației Scheherazade, una dintre cele mai active organizații umanitare din România.
Împreună cu prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, Gheorghe Șoldan le-a prezentat situația actuală din Broșteni, dar și din celelalte comunități afectate de inundațiile din noaptea de 27 spre 28 iulie, și am vorbit despre intervențiile demarate pentru reconstrucția caselor și a infrastructurii distruse.
Însoțiți de primarul Alexandru Hurjui, dar și de Liliana Agheorghicesei, președinta Patronatelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Suceava, oaspeții au vizitat unul dintre depozitele din Broșteni cu ajutoare pentru sinistrați, unde a ajuns ieri, prin fundația Scheherazade, un tir cu ajutoare pentru comunitatea locală.
Ulterior au mers împreună în zona Neagra, unde puhoaiele au făcut prăpăd acum o săptămână și jumătate.
”Chiar dacă imaginile de la fața locului sunt mult schimbate față de cele din primele zile după inundații, și asta datorită mobilizării exemplare a oamenilor, le-am arătat celor două doamne una dintre cele mai de preț comori ale Bucovinei: solidaritatea.
Le mulțumesc pentru implicare, pentru ajutorul concret oferit și pentru că au ales să fie alături de comunitatea din Broșteni în aceste momente dificile”, a transmis Gheorghe Șoldan.





