Deputat PSD Maricela Cobuz: ”Astăzi votăm pentru normalitate, legitimitate, integritate și grija pentru cetățeni. Astăzi, Guvernul Orban pleacă acasă!”

Dr. Maricela Cobuz, deputat PSD de Suceava, a transmis un comunicat de presă în această dimineață, pe care îl prezentăm în cele de urmează:

Un Guvern, indiferent de culoarea sa politică, trebuie să protejeze viața cetățenilor, iar obiectivele sale de guvernare să contribuie la îmbunătățirea stării sociale și la dezvoltarea statului. Până în momentul de față, guvernul de austeritate condus de către PNL nu a făcut decât să crească profitul în mediul privat, să ofere acces spitalelor private la programele naționale de sănătate, să modifice legi fără avizul Consiliului Legislativ și ale Consiliului Economic și Social.

A guverna pentru România nu înseamnă să adopți într-o singură ședință de Guvern un număr de 25 de ordonanțe de urgență de modificare a unor legi care deja se află în procedură Parlamentară. Guvernul trebuie să asigure legitimitatea, integritatea și grija sinceră față de viețile românilor. Acestea sunt priorități reale, comune pe care avem datoria să le respectăm indiferent de apartenența politică.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României asupra celor 25 de Ordonanțe de Urgență adoptate de către Guvernul Orban zilele acestea, care încalcă deciziile anterioare ale Curții Constituționale.

Împreună cu colegii parlamentari de la PSD, facem apel către Avocatul Poporului de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență prin care a fost modificată Legea 95/2006 – privind reforma în sănătate.

OUG-ul pe sănătate adoptat de către Guvernul PNL asigură accesul furnizorilor privați la serviciile medicale decontate de la bugetul de stat. Această privatizare a programelor de sănătate publică ar însemna mai puțini pacienți care ar beneficia de serviciile medicale deoarece spitalele private solicită întotdeauna plata serviciilor precum masa, condiții hoteliere, și altele. Mai mulți pacienți ar urma să se trateze contra cost în spitalele private, deși foarte mulți români nu și-ar permite niciodată plata unor servicii de sănătate private. Reprezintă un furt de la bugetul de stat, iar acest lucru nu duce decât la inechitate și nu va asigura un acces egal la serviciile de sănătate pentru pacienții din România.

Astăzi nu punem ca problemă principală alegerea primarilor în două tururi, astăzi punem în prim plan România și cetățenii săi. Astăzi oprim abuzurile politice făcute de către PNL, împrumuturile externe făcute de către Guvern, modificările legislative fără dezbatere parlamentară și privatizarea democrației din România.

Astăzi votăm pentru normalitate, legitimitate, integritate și grija pentru cetățeni. Astăzi, Guvernul Orban pleacă acasă!

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *