Politica

Deputatul Ioan Balan cere ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului promovarea atracțiilor turistice ale Bucovinei la târgurile internaționale de turism

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, s-a adresat ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan – Radu Oprea, cerându-i să includă în strategia turistică națională promovarea atracțiilor turistice ale Bucovinei la târgurile internaționale de turism:

 

În ultimii ani, prin eforturile Consiliului Județean Suceava și sub coordonarea președintelui Gheorghe Flutur, s-au realizat investiții consistente și s-au creat toate condițiile pentru desfășurarea unor evenimente culturale autentice în Bucovina. Astfel, numai în luna august s-au derulat zeci de evenimente culturale la care au participat aproximativ 320.000 de persoane. Spre exemplificare: Sărbătoarea Muntelui din Munceii Rarăului, Festivalul Medieval, Hora de la Prislop, Festivalul Păstrăvului, Întâlnirile Bucovinene și multe altele. Acestea se adaugă atracțiilor naturale și istorice din spațiul bucovinean, care justifică prezența Bucovinei în orice efort de promovare a atracțiilor turistice din România.

Având în vedere faptul că, în ultima parte a anului 2023, România va participa la târguri internaționale de turism din Europa (Italia, Anglia, Polonia, Spania) și luând în considerare importanța deosebită a acestui sector pentru economia locală a Bucovinei, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:

  • Vă rog să precizați dacă atracțiile culturale, istorice și naturale din spațiul bucovinean vor beneficia de o promovare adecvată la următoarele târguri internaționale de turism, chiar prin dedicarea unui stand special?
  • În condițiile în care majoritatea statelor europene, cu economii turistice competitive, utilizează tot mai puternic promovarea atracțiilor turistice cu ajutorul instrumentelor mass media și în mediul online (inclusiv prin rețele sociale), vă rog să precizați dacă aveți în vedere să generați un asemenea demers și dacă veți avea o secțiune dedicată spațiului bucovinean?

Solicit formularea răspunsului în scris.

Ioan Balan, deputat PNL

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *