Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan: Trebuie analizate modalitățile prin care veniturile populației să crească în anul 2022, cel puțin cu rata inflației

Deputatul PNL Ioan Balan apreciază că inflația înregistrată în anul 2022, atât ca urmare a conflictului politico-militar din regiune, cât și ca efect al creșterii la nivel internațional al prețurilor produselor energetice, se va stabiliza în lunile următoare, însă puterea de cumpărare a populației este deja afectată destul de serios:

”Creșterea prețurilor de consum este cel mai mare dușman al veniturilor populației și al standardului de viață la care ne dorim cu toții să ajungem. Din păcate, după o perioadă grea, de doi ani, marcată de criză sanitară și economică, acum ne confruntăm cu o creștere accelerată a prețurilor la aproape toate produsele din coșul de consum al cetățeanului. Românii care s-au îmbulzit în ultimele zile prin magazine nu trebuie să fie judecați de nimeni, pentru că cei mai mulți dintre aceștia s-au temut de penurie sau de prețuri și mai mari, sperând că dacă vor face câteva stocuri, vor face economii în bugetul lor limitat. Este foarte bine că Guvernul României a clarificat situația și a dat asigurări ferme că România are suficiente stocuri de produse alimentare, astfel încât populația nu are niciun motiv să intre în panică. Cu toate acestea, nu putem să ignorăm faptul că prețurile de la raft sunt mult mai mari de cât în urmă cu un an, în timp ce veniturile oamenilor nu au crescut cu aceeași viteză.

Mă bucură faptul că Guvernul își face datoria și veniturile bugetului de stat au crescut încă de la începutul anului, mult peste așteptări. Această situație financiară favorabilă ne dă ocazia ca în cursul anului să analizăm modalitățile în care veniturile populației ar trebui să crească, măcar cu un procent care să păstreze neatinsă puterea de cumpărare a românilor. Pentru angajații români, diminuarea cu 5 puncte procentuale a contribuțiilor sociale propusă de președintele PNL poate să reprezinte o soluție foarte bună, prin care salariaților să le rămână în mână un salariu net mai mare, care să compenseze creșterile de prețuri. Pentru pensionari, este evident că trebuie evaluate modalitățile și termenele la care punctul de pensie să fie majorat, chiar dacă Guvernul a făcut ultima majorare cu 10%, de la 1 ianuarie 2022. Important este ca românii să simtă în permanență că suntem alături de ei, le protejăm veniturile și nivelul de viață și că România este o țară stabilă din toate punctele de vedere” a transmis parlamentarul liberal sucevean, Ioan Balan.

         

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.