Deputatul PNL Ioan Balan, întrebare adresată ministrului Lucrărilor Publice privind transferurile financiare către UAT-uri pentru modernizarea unităților de învățământ

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, vicepreședinte regional al Partidului Național Liberal a adresat o întrebare  ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Ion Ștefan, având ca obiect oportunitatea intensificării transferurilor financiare către UAT-uri în vederea modernizării unităților de învățământ  

 

În textul transmis ministrului Lucrărilor Publice, deputatul Ioan Balan arată că în cursul anului 2020, Guvernul României, prin Hotărârile de Guvern nr.479/2020 și H.G. nr.992/2020, a realizat transferuri consistente către administrațiile publice locale, în vederea modernizării/reabilitării unui număr de aproape patru sute de unități de învățământ  – investiții noi sau investiții în continuare. Aceste alocări au reprezentat, fără îndoială, un semnal clar al Guvernului PNL cu privire la susținerea investițiilor în educație.

”După cum foarte bine cunoașteți, începând cu luna octombrie 2020, din cauza situației pandemice și a creșterii constante a numărului de îmbolnăviri, procesul de învățământ a trecut exclusiv în varianta online. Astfel, această situație în care elevii nu merg la școală creează o oportunitate uriașă de a intensifica procesul investițional în unitățile de învățământ, în condițiile în care de obicei investițiile în unitățile școlare nu se puteau realiza decât în scurtele vacanțe școlare. Având în vedere faptul că în perioada anotimpului rece se pot executa lucrări de reabilitare/modernizare a unităților de învățământ, cel puțin lucrări de amenajări interioare și dotări, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:

  • În ce măsură Guvernul României poate suplimenta transferurile financiare către primării, în perioada imediat următoare, în vederea efectuării de lucrări de modernizare a unităților de învățământ care necesită lucrări urgente – realizarea de spații sanitare, sisteme de încălzire, conectarea la utilități sau realizarea de dotări de bază?
  • Vă solicit să precizați ce mecanisme ar trebui să acceseze primăriile în vederea obținerii de resurse financiare în cel mai scurt timp?
  • Vă rog să precizați dacă la nivelul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației există o evidență cu privire la unitățile de învățământ preuniversitar din Regiunea de Nord-Est care ar putea să beneficieze de fonduri guvernamentale/europene pentru realizarea de investiții în regim de urgență la sfârșitul anului 2020 și începutul anului 2021?

         Solicit formularea răspunsului în scris.”

Ioan Balan, deputat PNL

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *