Deputatul PNL Ioan Balan, preocupat de înființarea centrelor de colectare pentru fructe de pădure, ciuperci și plante medicinale

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a adresat Ministerului agriculturii și dezvoltării rurale o solicitare de informații cu privire la Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană:

 

Județul Suceava oferă condiții deosebit de bune pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, ceea face din programul înființat prin Legea nr.333/2018 o soluție utilă pentru dezvoltarea producătorilor locali.

Chiar dacă există acest program util pentru dezvoltarea acestei componente de procesare, resursele naturale din zona montană suceveană nu sunt puse în valoare la cel mai înalt nivel. În unele situații, fructele de pădure, ciupercile sau plantele medicinale sunt doar colectate, ambalate, exportate și procesate în alte state din Uniunea Europeană sau din afara spațiului comunitar.

Având în vedere necesitatea sprijinirii micilor antreprenori români pentru a putea să înființeze capacități de procesare în acest domeniu, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:

  • Câte entități private din județul Suceava au beneficiat de sprijin financiar pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, prin programul înființat prin Legea nr.333/2018?
  • Ce axe de finanțare sunt disponibile pentru înființarea acestui tip de centre de de colectare şi prelucrare primară în anul 2022 și în următorii 5 ani?
  • Ce măsuri de sprijin aveți în vedere pentru antreprenorii din acest sector în vederea unei bune valorificări pe piața internă și la export a produselor lor?

Deputat PNL, Ioan Balan

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.