Deputatul PSD Alexandru Rădulescu: ”Lipsă de respect a guvernării liberale față de pensionari!”

Deputatul PSD Alexandru Rădulescu a transmis un comunicat de presă prin care a arătat că pensionarii suceveni  au fost afectați din cauza disfuncțiilor în ceea ce privește plata pensiilor. Iată declarația politică transmisă de parlamentarul social democrat  sucevean:

”Incompetența guvernului liberal a afectat, în acest început de an, pe românii din cea mai vulnerabila categorie de vârstă, cea a pensionarilor. Nici acum aceștia nu și-au primit, cu toții, pensia. Ministrul liberal al Muncii a adus o motivație puerilă invocând zilele libere pe care le-au avut poștașii. Domnia sa ar fi trebuit să știe că în fiecare an, de Crăciun și de Revelion, sunt zile libere. Guvernul PSD a rezolvat în fiecare an această problemă prin plata în avans a pensiilor. Astfel pensionarii au putut să se bucure pe deplin de sărbătorile de iarnă, spre deosebire de anul acesta.

De altfel pentru guvernarea social-democrată, problemele vârstnicilor, a celor cărora le datorăm viața noastră de acum, au constituit o prioritate demonstrată de măsurile luate: creșterea susținută a valorii punctului de pensie, creșterea cuantumului pensiei minime, scutirea de impozitare a pensiilor mai mici de 2000 lei, majorarea plafonului de venit pentru acordarea medicamentelor compensate, acordarea de gratuități pentru transport și tratament balnear.

Această lipsă de respect manifestată de acest guvern față de pensionari este accentuată de intențiile exprimate de liberali referitoare la vârstnicii aflați la pensie sau aproape de pensionare. În mod aberant și lipsit de orice empatie față de vârstnicii României, guvernul liberal nu mai ia în considerare majorarea cu 40% a pensiilor de la 1 septembrie 2020, vocile liberalilor și ale partenerilor lor vorbesc despre impozitarea pensiilor de peste 1200 de lei, vorbesc de creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani deși media de vârstă a românilor este de 63/65 de ani, vorbesc și de creșterea contribuției salariaților la pilonul II de pensie în defavoarea pilonului I (fondul național de pensii).

Aceste intenții anunțate demonstrează nu numai disprețul guvernării liberale față de vârstnicii români ci și faptul că acest guvern nu reprezintă interesele românilor. Creșterea sumelor virate de angajați către pilonul II de pensie va crește veniturile companiilor străine care gestionează aceste fonduri, iar banii vor rămâne acolo deoarece prin mărirea vârstei de pensionare la 70 de ani, din nefericire, mulți români nu vor beneficia de pensie ținând cont de durata medie actuală a vieții.

Această intenție a guvernanților liberali a fost exprimată din primele zile de guvernare când, în mod meschin, invocau un deficit la fondul național de pensii de 2 miliarde de lei, omițând tendențios că în urma guvernului Cioloș (din care făcea parte și actualul ministru al Muncii) a rămas un deficit de 18 miliarde de lei. Deci, practic, ultimii 3 ani de guvernare PSD, prin creșterea salariilor și a numărului de angajați, fondul național de pensii a înregistrat o creștere cu 16 miliarde de lei, fapt ce a stat la baza majorării accentuate a pensiilor.”, se arată în mesajul transmis de  către deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *