Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi: Guvernul Cîțu ne-a scos din Europa și ne-a dus, în ceea ce privește sprijinul populației și al mediului economic în pandemie, alături de state africane

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi într-o conferință de presă online,  organizată astăzi, a arătat că România se află printre ultimele țări din lume în ceea ce privește sprijinul pe care statul îl acordă populației și agenților economici în ceea ce privește diminuarea efectelor pandemiei Covid.

Pornind de la faptul că zilele acestea s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Institutului Cantacuzino, deputatul social democrat sucevean a arătat că la ora actuală, România nu numai că nu produce vaccinuri ci nici măcar nu le ambalează, Institutul Cantacuzino coborând la statutul de depozit pentru vaccinurile produse și ambalate de alții. Spre comparație, în Bulgaria vor fi deschise două linii de ambalare a vaccinurilor anticovid.

Iată declarația făcută de parlamentarul PSD de Suceava Mirela Elena Adomnicăi pe această temă în cadrul conferinței de presă:

”S-au împlinit 100 de ani de la înființarea institutului Cantacuzino, o instituție strategică a Statului Român. Am avut o participare penibilă a autorităților, în persoane președintelui Iohannis și a premierului Cîțu. Fiind în valul al III-lea al pandemiei Covid, pe harta inițială a celor 53 de unități de producere și ambalare inclusiv Bulgaria este cuprinsă, unde vor fi deschise două linii de ambalare. Noi avem un institut care a produs ani de zile vaccinuri dar care nu face nimic acum decât să depoziteze ce produc alții.

În timpul guvernării PSD, în anul 2017, pentru a revitaliza activitatea Institutului, acesta a fost trecut în subordinea Ministerului Apărării. Au fost alocate sume pentru achiziții de echipamente, iar în 2019 s-au făcut peste 100 de angajări: medici, cercetători, biochimiști, pentru a relua producția de vaccinuri.

Avem capacitate în țară să producem vaccin, măști și echipamente medicale, să nu importăm.

Anul trecut în primăvară când eram director la agenția Județeană pentru Ocuparea forței de Muncă, am fost contactată de agenți economici din zona de confecții din județul Suceava, care nu voiau să își închidă activitatea, să trimită angajații în șomaj tehnic, solicitând sprijin pentru a produce măști conforme pentru piața internă.

Nu au găsit deschidere la Guvern iar unii au dat faliment iar alții, astăzi, produc și exportă măști și combinezoane pentru că în țară nu au reușit să găsească deschidere.

Un comunicat al FMI făcut ieri, care, analizând la nivelul lunii decembrie 2020 modul în care statele au intervenit pentru a sprijini populația și mediul economic pentru a traversa perioada de pandemie, analizând 191 de state, plasează România pe locul 124, din perspectiva efortului făcut de Stat în sprijinul populației și al mediului economic. Guvernul Cîțu ne-a scos din Europa și ne-a dus, în ceea ce privește acest tratament, pe lângă niște state africane.

Acum, când le-a ajuns românilor cuțitul la os, de patru zile vedem proteste în mai multe orașe din țară, autoritățile au ales să îi califice pe acești români care au ales să protesteze după un an de conformare și respectare a regulilor ca fiind huligani, fasciști, analfabeți funcționali”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *