,,Deschide Ochii…! Deschide Inima!”-eveniment organizat de DGASPC Suceava pe 3 decembrie 2018 la Iulius Mall, dedicat persoanelor cu dizabilități

DGASPC Suceava organizează în data de 3 decembrie 2018, începând cu orele 13.00 la Iulius Mall Suceava, a XIII-a ediție a evenimentului ,,Deschide Ochii…! Deschide Inima!”-eveniment – manifestare la care vor participa copii și persoane adulte cu dizabilități din cadrul centrelor de plasament și din cadrul centrelor de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, din structura DGASPC-Suceava.
În cadrul acestui eveniment se va desfășura un spectacol în care vedetele vor fi, în principal, persoane cu dizabilități și va fi organizată o expoziție care va conține produse realizate de beneficiarii serviciilor sociale.
Ziua de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități are ca obiectiv promovarea înțelegerii de către opinia publică, a problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilitati și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Este o ocazie pentru o schimbare de atitudine față de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.
Ca în fiecare an, în candrul evenimentului, persoanele cu dizabilitati vor demonstra ceea ce a afirmat celebrul Robert M. Hensel, el însuși născut cu o dizabilitate, care a spus “Singura parte care mă defineşte din cuvântul “dizabilitate” sunt ultimele 9 litere – “abilitate” “ iar mesajul organizatorilor: „Să recunoaștem abilitatea din orice dizabilitate!”
Participă:
٭ Servicii Multifuncționale pentru Copilul aflat în Dificultate Gura Humorului,
٭ Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în Dificultate Fălticeni,
٭ Casa de tip familial ”Visătorii” Fundu Moldovei,
٭ FARA
٭ CRRN Mitocu Dragomirnei,
٭ CRRN ,,O Nouă Șansă,, Todirești,
٭ CRRN Costîna,
٭ CRRPH ,,O Nouă Viață,, Siret,
٭ CRRPH Pojorîta,
٭ CRRN Sasca Mica,
٭ CRRN Zvoriștea,
٭ Clubul ”Împreună”
Invitați:
٭ Călin Brăteanu- artist și director al Centrului pentru Păstrarea Tradițiilor Bucovina
٭ Sebastian Crăciun- Asociația” Freamăt de Speranță”
٭ Galea Stefania-Serviciul Asistență Maternală
٭ Bilaucă Raluca-Servicii Multifuncționale pentru Copilul aflat în Dificultate Suceava
٭ Dorel Mihoc- artist
٭ Luisa Maria Vasilcovici, Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava
٭ Corul persoanelor cu Dizabilități ”Speranța”

Prezintă: Manuela Pentiuc

Parteneri: Iulius Mall Suceava, Te Aud Romania, Asociația Zâmbete în Bucovina, Asociația Multicare, Auchan, Jolipan Suceava, DB Advisory, Asociația Părinților și profesorilor din Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir”, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” .

”Dragi suceveni, sunteți invitați la un eveniment de suflet, pentru care, beneficiarii serviciilor noastre, s-au pregătit de-a lungul întregului an, au învățat, au repetat, au lucrat în ateliere produse manuale, care mai de care, mai deosebite, din elemente naturale și atent meșteșugite împreună cu instructorii lor.
Vă veți bucura ochii, sufletul și inima alături de noi, îi veți putea încuraja, dărui un zâmbet și o vorbă bună.
Vă așteptăm cu drag luni, 3 decembrie, la Iulius Mall, pentru a le spune ”La mulți ani” de ziua lor, tuturor persoanelor cu dizabilități din Suceava, din România și din lume!”, a transmis directorul executiv al DGASPC Suceava, Georgeta Nadia Crețuleac.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *