Mopan Suceava
Actualitate

DESCHIDEREA CAFENELEI DE LA ZONA DE AGREMENT TĂTĂRAȘI AMÂNATĂ

Proiectul privind organizarea unei noi licitații pentru cafeneaua de la intrarea în zona de agrement Tătărași nu a trecut proba votului în Consiliul local municipal Suceava. Cel mai vehement opozant a fost consilierul municipal PSD Vasile Mocanu, care a propus ca licitația să fie reluată în aceleași condiții în care s-a desfășurat în luna martie a acestui an.
De menționat că, cu prilejul acelei licitații, s-a ajuns la un preț de închiriere de peste 20 de ori mai mare decât prețul de pornire. Aleșii locali au fost chemați să voteze astăzi un proiect de hotărâre privind organizarea unei noi ședințe de licitație, în vederea închirierii spațiului cu altă destinație decât locuință în suprafață de 88 metri pătrați, pentru desfășurarea activității de administrație publică – cafenea. Urmează să fie aprobate caietul de sarcini și instrucțiunile pentru ofertanți.
Prețul de pornire al licitației ar fi urmat să fie aprobat la nivelul sumei de 9 lei /metru pătrat/lună cu precizarea că această nouă licitație ar fi urmat să se desfășoare cu plic închis, pentru a nu se ajunge din nou la situația din primăvară când licitând unul împotriva altuia, participanții au ajuns la prețuri nejustificat de mari, adjudecarea fiind făcută la prețul de 190 de lei pe metrul pătrat, chiar câștigătorul licitației nedorind ulterior să semneze actul de adjudecare. Pentru că noua soluție propusă nu a fost votată de majoritatea consilierilor municipali, cafeneaua din zona de agrement Tătărași nu va fi deschisă publicului cel puțin până când consilierii locali ai municipiului Suceava vor decide care este soluția cea mai bună de încredințare a afacerii unui agent economic, până când se va stabili modalitatea de desemnare a acestuia, se va organiza licitația iar câștigătorul se va apuca de treabă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *