Deschiderea noului an școlar și sfințirea internatului Seminarului Teologic Mitropolitul Dosoftei Suceava

Luni, 9 septembrie 2019, elevii Seminarului  Teologic Mitropolitul Dosoftei din Suceava au participat împreună cu întreg corpul profesoral la deschiderea noului an şcolar precum şi la sfinţirea corpului de internat al Seminarului. Au onorat cu prezenţa lor acestă zi importantă Gheorghe Flutur – preşedintele Consiliului judeţean Suceava, Ion Lungu – primarul municipiului Suceava, Gabriela Mihai – inspector general al Inspectoratului Şcolar judeţean Suceava, părinţi consilieri ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, părinţi protopopi precum şi familiile elevilor.

Sujba de Tedeum şi sfinţirea corpului de internat au fost săvârşite de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu PS Părinte Damaschin, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, din soborul co-slujitor mai făcând parte Părintele inspector bisericesc Nicolae Horga, Părintele Dimitrie Horga, consilier administrativ, Părintele Bogdan Cojoleancă, directorul Seminarului Suceava, Părintele diacon Bogdan Hrişcă, inpector şcolar învăţământ religios la IŞJ Suceava, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul Seminarului dirijat de Părintele profesor Constantin Dan Magdalena.

Înaltpresfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen s-a adresat în primul rând elevilor seminarişti pe care i-a îndemnat spre studiu şi aprofundarea temeinică a învăţăturii Bisericii.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului judeţean Suceava a spus: “Cei care absolviţi Seminarul şi apoi Teologia, deveniţi medicul de familie a societăţii spirituale. România şi românii au nevoie de acest medic de familie. “

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a evidenţiat în cuvântul său câţiva elevi seminarişti cu rezultate meritorii la învăţatură şi a spus că Seminarul Suceava va avea tot sprijinul din partea Primăriei şi a Consiliului local.

Construcţia noului Seminar Teologic din Suceava a început la 16 iunie 2017, cu binecuvântarea IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi a continuat până anul acesta când s-a dat în folosinţă internatul, corp separat, pe trei nivele. Fiecare camera este amenajată pentru 2-3 elevi şi are corp sanitar inclus. De asemenea se lucrează în continuare la construcţia Bisericii din cadrul Seminarului.

Constantin Agafiţei                                                                                    

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *