Despre liceeni, școală și alte asemenea, spre sfârșit de an școlar

Câteva gânduri, acum,  spre final de an școlar:

Azi dimineață, ministrul Educației a anunțat că de la anul, elevii din liceele României și în general, din învățământul preuniversitar, nu vor mai da teze.

Nici medii nu li se vor încheia pentru fiecare semestru, ci doar una și bună, la final de an.

Profesorii, cu mai multă liberate, vor putea să-și organizeze predarea după cum știu ei mai bine ori după cum îi taie capul.

Liceanul este trimis acasă câte o zi două pe săptămână, ori măcar câte o oră, două zilnic.  Ba se fac simulări, ba profesorii sunt angrenați în felurite acțiuni, legate de aceste simulări ori de cine știe ce obligații curriculare.

La ora 11.00, liceenii sunt trimiși acasă, luându-i prin surpriză pe părinți: Copile? Iar ai fugit de la școală?

Da de unde, profa este la consfătuiri! Răspunde sigur pe el aspiratul la examenul de maturitate.

Și tot așa, an de an, până când se termină clasa a XII-a și vine BAC-ul.

Greu de tot, după nenumăratele vacanțe, microvacanțe, zile libere, și alte facilități oferite pe parcursul celor patru ani de studiu, să îi țină piept minunații absolvenți provocării. Examenul este național, tolerantele dăscălițe și îngăduitorii dascăli nu mai sunt alături, să le treacă cu vederea lacunele.

Jumătate pică, dar ceilalți, în proporție covârșitoare, devin studenți, iar după trei ani, aruncă în sus tocele și privesc mai departe.

Nu prea se pricep la ceva, dar au entuziasm. Dacă ai lor sunt mai înstăriți, ei pot ”aplica” pentru o a doua facultate, pentru un masterat sau, cine știe, nițel mai târziu, pentru un doctorat sau două, până hăt târziu în viață.

Nu sunt toți așa, este drept. S-au văzut copii, nu mulți, ce-i drept, cu preocupare pentru învățătură, în ciuda sistemului educațional bâlbâit din țărișoara noastră, care au ajuns prim munca lor, departe. Parte din ei sunt prezentați la ziar și la televizor, măcar pe rețelele de socializare, ca bune modele de urmat.

Câți sunt aceștia din urmă? Procentul este cam la fel ca cel de acum 40 de ani:

În liceu dacă ajungea cineva, era deja un mare pas înainte, fiindcă nici jumătate dintre absolvenții de gimnaziu nu ”aplicau”, iar din aceștia din urmă, nici jumătate nu treceau de examenul de admitere.

Examenul de treaptă, după clasa a X-a, care făcea încă o diferență, nici jumătate din liceeni nu îl luau și plecau în câmpul muncii sau pe unde vor fi vrut ei.

Examenul de Bacalaureat îl treceau cu succes, este drept, mult peste această din urmă jumătate. Dar de ce?

Poate pentru că atunci copiii învățau prin liceele lor șase – șapte ore pe zi, inclusiv sâmbăta, dădeau teze trimestriale, aveau medii încheiate trimestrial, cu corigențe usturătoare, aveau trei vacanțe mari și late: două săptămâni  de iarnă, una de primăvară și două luni, maxim două luni jumate, cea de vară.

Nu erau nici simulări, nici simpozioane, profesorii erau toți la clasă, să-și facă treaba cât se pricepeau, la fel ca și elevii, până la cea din urmă loază.  

Cu diploma în mână, se putea merge la facultate. Locuri puține, examene grele. Dacă reușea candidatul să învingă concurența de 10 -15 – 20 pe loc, devenea student.

Iar această concurență nu era doar la ASE, Drept ori Medicină. La Suceava, la institutul de învățământ superior de atunci, acum USV, de exemplu, la TCM seral, în 1986 au fost 320 de candidați pe 25 de locuri.

Și dacă lucrurile mergeau bine și după patru – cinci – șase ani de învățământ superior și examenul de stat luat, se primea diploma universitară pe baza căreia, este drept, se putea obține un loc de muncă, în învățământ, industrie, medicină, etc, se mergea unde era dată repartiția și, după câțiva ani de stagiatură, se consolida deja o carieră.

Că este mai bine acum? Că a fost mai bine înainte? Cine știe!

 

 

  

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.