Mopan Suceava
Actualitate

Detaliile bătăliei de la Clit – Arbore, un urma căreia un tânăr de 22 de ani a ajuns în stare gravă la spital, înjunghiat în piept

Polițiștii au oferit detalii despre circumstanțele în care s-a produs agresiunea în urma căreia un tânăr de 22 de ani, dus inițial la spitalul din Rădăuți, a fost transportat ulterior la Spitalul Județean, înjunghiat în zona inimii.

Astfel, ieri seară, înainte de ora  18.00, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Solca au fost sesizați prin 112 despre faptul că numiții Alexandru B. și Elvis V. au fost victima unei agresiuni fizice.

Cei doi tineri din comunitate de romi din satul Clit, comuna Arbore au fost preluați de ambulanță cu plăgi înjunghiate în zona pieptului.

Pe când se aflau la domiciliu, au  fost loviți cu un cuțit de către Constantin Ilițoi,  din localitate, aflat în stare de ebrietate, pe fondul unui conflict spontan  .

O echipă operativă a polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, a stabilit că în cursul zilei de 20.12.2022, Danuț B. a invitat-o la domiciliul său din satul Clit, comuna Arbore, pe fosta sa concubină Sânziana Ș., pentru a-i oferi câteva articole de îmbrăcăminte, cei doi având împreună copii minori.

Sânziana ajuns la adresa de mai sus, în jurul orei 17.30 fiind însoțită de tatăl său Cristian Ș. și de Constantin Ilițoi, în locuință aflându-se mai multe persoane, printre care și numiții Alexandru B. și Elvis V..

La scurt timp după ce au pătruns în imobil, între Dănuț B. și Constantin Ilițoi  au avut loc discuții contradictorii care au degenerat într-un conflict spontan, în care au intervenit Alexandru B. și Elvis V., cu intenția de a-l imobiliza pe agresor.

Ilițoi, folosindu-se de un cuțit pe care-l avea asupra sa, i-a înjunghiat pe cei doi, după care a fugit, abandonând cuțitul în curte.

Precum se știe, Alexandru B., de 22 de ani,  a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, cu diagnosticul “plagă înjunghiată axial stânga”, fiind supus unei intervenții chirurgicale.

Cercetările sunt continuate de către Poliția Orașului Solca cu sprijinul S.I.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente, iar în funcție de concluziile medico-legale  se vor dispune măsuri față de autor.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *