Mopan Suceava
Actualitate

Detaliile tragediei de la Cumpărătura: accidentul în care a murit o familie din Volovăț a fost provocat de șoferul ucrainean al autotrenului, care a adormit la volan

Precum am relatat anterior, astăzi 01.07.2024, ora 06:30, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N.2, în afara localității Cumpărătura, județul Suceava, s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat un autoturism și un ansamblu rutier format dintru-un cap tractor și semiremorcă, în urma impactului mai multe persoane fiind încarcerate.

La fața locului s-au deplasat lucrători de poliție din cadrul Biroului Rutier Suceava precum și lucrători de poliție din cadrul Serviciului Rutier Suceava, însoțiți de criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic, unde din primele cercetări au fost stabilite următoarele:

 

S-a stabilit că la data de 01.07.2024, orele 0628, numitul Șinderiuc Alexei, în vârstă de 40 de ani, cetățean ucrainean fără domiciliu stabil în România,  pe când conducea ansamblul rutier format din autoutilitara marca Scania cu nr. de înmatriculare SV -17-YLD și remorca cu nr. de înmatriculare SV-91-DEY, pe direcția municipiul Suceava către localitatea Cumpărătura, transportând ciment, a adormit la volan și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul marca Land Rover cu nr. de înmatriculare, care tracta o platformă având încărcată un autovehicul VW Touran, condus regulamentar de către Băicuș Gheorghe, de 36 ani, domiciliat în localitatea Jud. Buzău, com. Tisău. În autoturismul acestuia se aflau în calitate de pasageri Lăzărescu Constantin, de 39 ani, domiciliat în comuna Volovăț sat Volovăț, Lăzărescu Anca Georgeta, în vârstă de 37 ani, cu același domiciliu și cei doi copii ai acestora:

Lăzărescu Ștefan Alexandru, în vârstă de 10 ani și

Lăzărescu Eduard Gabriel, în vârstă de 8 ani.

În urma acidentului de circulație a rezultat decesul numiților Băicuș Gheorghe – conducător auto, Lăzărescu Constantin – pasager dreapta față,  Lăzărescu Anca Georgeta – pasager dreapta spate, Lăzărescu Ștefan Alexandru pasager spate mijloc, Lăzărescu Eduard Gabriel pasager stânga spate, decesul fiind declarat la fața locului de către echipajele medicale de intervenție. Șinderiuc Alexei, conducătorul ansambului rutier  a suferit leziuni traumatice ușoare fiind preluat de și transportat la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență “ Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

La fața locului au fost prezenți și specialiști din cadrul ISCTR.

Conducătoarul auto al ansamblului rutier a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, rezultatul fiind negativ, ulterior, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *