Dezbatere la Televiziunea Română Liberă, cazul IFA. 32 de ani în urmă

În luna ianuarie a anului 1990, s-au adunat într-un birou niște oameni la ceas de seară, să salveze IFA. Unul era director, altul lider de sindicat liber, o doamnă inginer și studentul aburcat vicepreședinte de sindicat, cu barbă neagră lăsată în memoria martirilor.

Televiziunea Română Liberă fiind singura salvare, desantul s-a constituit, a scris într-un caiet mesajul, cu litere mărunte. După două ceasuri, echipa era în gară la trenul de București cu bilete cumpărate și cu caietul plin de argumente pentru supraviețuirea fabricii poluante. Retehnologizări, modernizări etc. Erau vreo 3000 de oameni în fabrică, care rămâneau fără slujbă dacă IFA s-ar închide.

Dar fabrica omora castraveții și ceapa din grădini, ba și oameni, și toți sucevenii, ecologiști sau nu, o doreau oprită.

La Televiziunea Română Liberă, cei patru trebuiau să ajungă la Jana Gheorghiu. Doar ea putea salva situația.

La București, în față la Televiziune, coada ca la unt: bărbați cu clopuri negre și înalte, cu desagi încărcați de brânzeturi din munții Sibiului, băbuțe cu traistele pline cu cozonaci aurii, gospodari din Moldova purtând bidoane pântecoase pline ochi cu vinul cel mai aromat, bistrițeni purtând la vedere sticle cu palincă galbenă, olteni cu papornițe burdușite de slănină și cu damigene de zaibăr, și câte altele! La dat, nu la luat!

Neispirații de la IFA veniseră doar cu caietul acela de 48 de pagini, în care și-au scris mărunt doleanțele.

Nici urmă de Jana Gheorghiu care să îi întâmpine.

Pe la 11 înainte de amiază, le-a venit rândul la ghișeul de la poarta Televiziunii. Doamna cu permanent din spatele sticlei a aruncat un ochi, să aprecieze darurile. Nu a văzut nimic și dezamăgită i-a întrebat cu ce treabă pe la ei.

Pledoaria lungă a directorului, susținută de liderul de sindicat liber, dar și presiunea covârșitoare a celor care își așteptau rândul cu ofrande consistente, au avut efect.

O tânără zglobie, cu picioare lungi, i-a preluat pe luptătorii pro IFA, i-a urcat într-un lift, i-a băgat într-o cameră din partea de sus a turnului Televiziunii și le-a spus că au la dispoziție trei minute pentru înregistrarea mesajului. Pe un colt de masă, au fost masacrate mai toate argumentele conținute în caietul dictando.

Ce se poate spune în trei minute?

Esențialul!

Cine să citească mesajul?

Ăla micul, că și-a lăsat barbă după martiri! Are față de revoluționar!

Și-a luat rolul în serios, a recitat pompos cuvintele care mai rămăseseră din lungul discurs. Cu cei 3000 de oameni care vor rămâne fără slujbe, cu retehnologizări …

S-a terminat repede, domnișoara cea drăguță i-a condus la poartă și de acolo direct în stradă.

Ajunși la hotel, au auzit că au năvălit minerii în capitală și s-au strâns în Piața Victoriei. S-au dus și ei, gură cască, să vadă prima mineriadă.

În mijlocul pieței, de pe un tanc, răcneau niște oameni cu megafoane.

A treia zi, s-au prezentat toți la locul de muncă, după grozava experiență de la București.

IFA era închisă de cu o zi în urmă, decizia fiind luată în absența lor. Ce rușine pentru eroii de la televiziune!

Sucevenii câștigaseră, niște fabrici se angajaseră să preia personal de la IFA, primul ministru de atunci alocase bani pentru dezafectarea fabricii poluante.

Dar cele trei minute de la televizor? Nu le-a văzut nimeni?

După trei săptămâni, tânărul cu barbă lăsată în memoria martirilor Revoluției, se urcă în tren, să ajungă și la el acasă. Avea o mamă îngrijorată, pe bună dreptate.

Coborând din tren în halta de la Vicovu de Jos, dă peste vecinul Ilie, surd ca stânca, așteptând cu faitonul neamuri de la Timișoara. Acelea n-au venit dar moșul l-a dibuit pe tânărul bărbos ca fiind din cut.

Sui sus! i-a zis, iar tânărul s-a urcat lângă el pe scândurica atelajului. Vecinul Ilie întreabă:

Tu ești băiatul Măriei?

Da, răspunde celălalt.

Te-am văzut aseară la televizor.

Nu se poate, am fost acolo acum vreo două săptămâni.

Nu mă prosti tu pe mine. Aseară ai fost, erai tot cu barbă și îmbrăcat tot cu bluza asta. Erai cu niște oameni la o masă și ai spus niște lucruri pe care nu le-am auzit, că mă sfădeam cu baba. Ce-ai spus?

Morală?

Mesajul bravilor luptători pentru supraviețuirea IFA transmis de Televiziunea Română Liberă a fost receptat mult prea târziu, de o singură persoană care ar fi putut să îl certifice: un moșneag surd din fundul Remezăului, care pe deasupra se mai și certa cu baba lui uitându-se cu coada ochiului la televizor.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.