Mopan Suceava
Actualitate

Dezbaterea „Oprește cancerul de col uterin” – Ediția a X-a, luni, 18 noiembrie 2024, ora 16:00, în Aula Corp E la USV

Luni 18 noiembrie 2024, de la ora 16:00, în Aula Corp E a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc cea de-a X-a ediție a dezbaterii „Oprește cancerul de col uterin.” Organizat de Televiziunea Intermedia, cu sprijinul Asociației SEVA și al Facultății de Medicină și Științe Biologice din cadrul USV, evenimentul marchează Ziua globală de eliminare a cancerului de col uterin, 17 noiembrie.

Evenimentul va avea ca moderatori pe Adriana Dascălu Bulină, jurnalist la Televiziunea Intermedia și
Angela Zarojanu, președintele Asociației SEVA

Tema principală a ediției din acest an este „Cancerul oral, infecția cu HPV și dovezi asupra transmiterii pe cale sexuală” – prezentare susținută de șef lucrări univ. dr. Alina Sînziana Melinte Popescu, medic primar Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Județean Clinic de Urgențe „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava, și conf. univ. dr. Alexandru Nemțoi, medic primar în Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV.
Evenimentul va include intervenții ale unor specialiști de marcă: dr. Laura Coca – medic primar obstetrică-ginecologie, președintele Colegiului Medicilor Suceava: „Putem să facem prevenția cancerului HPV dependent?”, dr. Adriana Hapenciuc – medic de familie: „Vaccinarea anti-HPV, încă o provocare în cabinetul medicului de familie”, Daniela Odeh și Zica Aga – Direcția de Sănătate Publică Suceava: „Statistici și prevenție în cancerul de col uterin”: vaccinarea anti-HPV și efectele campaniilor mobile”, Mihaela Pavăl – psiholog clinician: „Impactul psihologic al diagnosticului de boală gravă”, dr. Dan Dumitrache – medic primar gineco-oncologie:”Cancerul de col uterin:factori de risc și metode de diagnosticare”, dr. Sorin Hâncu – medic primar chirurgie generală: „Tratamentul cancerului de col uterin prin ochii unui chirurg experimentat”.

Intrarea este liberă, iar publicul este încurajat să participe la această dezbatere importantă pentru sănătatea comunității. Evenimentul oferă o oportunitate de a înțelege mai bine prevenția, diagnosticarea și tratamentul cancerului de col uterin, o afecțiune care afectează anual sute de mii de femei în întreaga lume, ne-a informat Adriana Dascălu Bulină, jurnalist Televiziunea Intermedia, inițiatorul
campaniei.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *