DGASPC ar urma să facă angajări pentru îngrijirea celor internați dar și să apeleze la voluntari, pe fondul crizei generate de răspândirea coronavirusului în centrele rezidențiale proprii

Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc a transmis că în cadrul ultimei ședințe operative la care au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului și conducerea CJ Suceava s-au analizat noile măsuri care se impun a fi luate în continuare pentru a asigura prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19 în rândul beneficiarilor și angajaților din cadrul centrelor rezidențiale dar și pentru identificarea celor mai bune soluții în vederea asigurării necesarului de resursă umană și materială în vederea tratării în bune condiții a beneficiarilor care au fost diagnosticați pozitiv din cadrul acestor centre.

Astfel, odată cu monitorizarea atentă a activității din cadrul CRRN Sasca Mică, va fi făcută o estimare imediată, actualizată permanent, în  funcție de evoluția situației, a necesităților la nivel de resurse umane, materiale etc.

S-au mai discutat subiecte legate de voluntari și de identificarea de specialiști. Astăzi vor urma alte întâlniri pentru punerea în practică a celor mai bune soluții identificate.

În ceea ce privește rezultatele testării personalului și ale beneficiarilor, până la această dată, DSP Suceava  a comunicat că la Centrul de Abilitare și Reabilitare Todirești niciun angajat din cei 16 care efectuează turele în izolare la centru, nu a fost diagnosticat pozitiv.

În funcție de rezultatul testelor de la CRRN Costâna lucrătorii DGASPC sunt pregătiți să ia toate  măsurile care se impun.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *