Directorul general al CNI, Manuela Pătrășcoiu, mulțumită de cum evoluează lucrările la noua Bază sportivă din municipiul Suceava dar și de amplasamentul Sălii Polivalente

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunțat astăzi în conferință de presă că directorul general al Companiei Naționale de Investiții (CNI) a vizitat șantierul noii Baze Sportive  tip I, care se construiește în municipiul Suceava și a vizionat terenul pe care va fi construită Sala Polivalentă cu 5000 de locuri.

”Se lucrează la amenajarea Bazei sportive tip I în municipiu, în cadrul Complexului sportiv Suceava.

Aflată la Suceava, doamna director general al CNI, Manuela Pătrășcoiu a vizitat stadiul lucrărilor și totodată a vizionat terenul pe care va fi construită tot de către CNI, Sala Polivalentă de 5.000 de locuri.

Doamna director a apreciat stadiul lucrărilor la Baza sportiva tip I și de asemenea spațiul generos pentru realizarea Sălii Polivalente, afirmând că este un amplasament ideal pentru asemenea obiectiv cu posibilitate de acces, aproape de bulevardul principal și de amenajare a unor parcări corespunzătoare.

Așa cum se știe a fost semnat contractul pentru construcția Sălii Polivalente, se lucrează în prezent la partea de proiectare.

În final vom avea un complex sportiv modern la Suceava”, a transmis primarul Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.