Discuții purtate de primarul Ion Lungu la CNI privind încălzirea viitoarei săli polivalente cu panouri fotovoltaice. Ale întâlniri ale edilului șef al Sucevei, la mai multe ministere

Primarul Ion Lungu a anunțat că a participat astăzi la București la o întâlnire cu conducerea Companiei Naționale de Investiții, cu reprezentanții firmei Mis Grup SRL Bistrița, cu proiectantul general, cu arhitecți, referitor la schimbarea soluției de încălzire de pe gaz metan pe pompe cu căldură și panouri fotovoltaice la Sala Polivalentă care urmează să se construiască în municipiul reședință de județ.

El a arătat că. Potrvit calculelor, costurile legate de investiții pentru soluția propusă față de varianta clasică cu centrală pe gaz metan sunt duble.

”S-a căzut de acord în principiu cu soluția propusă de încălzire pe pompe de caldură apă-sol și panouri fotovoltaice, urmând să fie prinse în proiectul tehnic și modificate în devizul general. Este o modificare esențială privind costurile legate de încălzirea viitoarei săli polivalente.”, a explicat primarul Lungu.

El a mai transmis că a avut discuții la Hidrolectrica în legătură cu solicitarea TPL Suceava, referitor la achiziția de energie electrică de la acest furnizor.

De asemenea a avut discuții la Ministerul Dezvoltării-Direcția termoficare unde a discutat despre alocarea în acest an a sumei de 8.244.428, 9 lei pentru lucrări de reabilitare termică, suma fiind aprobată în bugetul ministerului urmând a fi repartizată municipiului Suceava.

Totodată astăzi, Ion Lungu a discutat la Ministerul Economiei posibilitatea de extindere a rețelei de gaz metan în Cartierul Europa iar la Ministerul de finanțe a purtat discuții referitoare la ultimile trageri din Creditul de trezorerie angajat anul trecut, pentru investiții finanțate din surse proprii.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, și-a manifestat convingerea că în perioada următoare subiectele discutate la București își vor găsi rezolvarea.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.