Doi bărbați beți și-au bătut nevestele la Mitocu Dragomirnei și Burdujeni. Unul dintre ei și-a agresat și fetița de nouă ani fiindcă a ținut partea mamei

La 13.12.2020, ora 16.00, lucrătorii Secției de Poliție Adâncata au fost sesizați prin 112 de către  o femeie de 52 ani, din satul Mitocași, comuna Mitocu Dragomirnei, cu privire la faptul că a fost agresată de către soțul ei, V.P., de 52 ani.

Din cercetări s-a stabilit că la 13.12.2020, în jurul orei 15.45, V.P. a venit la domiciliu în stare de ebrietate și a început să provoace scandal, a spart geamul de la ușa de la baie și în continuare, din declarația soției sale rezultă că a lovit-o cu palma peste față, motiv pentru care aceasta a apelat la 112 solicitând intervenția organelor de poliție.

Fiind identificați, cei doi au fost conduși la sediul SPR 8 Adâncata, unde față de femeie s-a întocmit formular de evaluare a riscului, stabilindu-se că există risc iminent de victimizare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

La 13.12.2020, ora 19.00, față de V.P.  a fost emis ordinul de protecție provizoriu, care a fost pus în executare.

V.P.  a declarat că urmează să meargă să locuiască în municipiul Suceava la fiica sa.

În acest sens, din cauza orei târzii, a fost condus în municipiul Suceava, însă pe drum acesta s-a răzgândit arătând că dorește să meargă la Spitalul Județean Suceava pentru a se interna la Secția de Psihiatrie Burdujeni pentru dezalcoolizare. Din acest motiv a fost condus la Spitalul Județean Suceava.

 

Tot în 13 decembrie, pe la ora 19.30, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin 112 de către o femeie de 31 ani, localnică, cu privire la faptul că a fost lovită de către soțul acesteia, A.D., de 39 ani.

La fața locului s-a deplasat patrula auto din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, care au identificat femeia care  a precizat faptul că a avut inițial un conflict verbal cu soțul pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost lovită cu palmele în zona feței.

Întru-un exces de furie A.D. a lovit-o și pe fiica acestuia, în vârstă de 9 ani, cu palma, tot în zona feței, pe motiv că aceasta ar fi de partea mamei.

A.D. nu a dorit să dea niciun fel de declarație cu privire la evenimentul sesizat de soția acestuia, precizând faptul că se va muta la părinții săi, în Cartierul George Enescu, pe perioada ordinului de protecție provizoriu.

Femeia agresată a fost supusă formularului de evaluare al riscului, rezultând  faptul că există risc iminent pentru emiterea unu ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile.

S-a emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, respectiv din data de 13.12.2020 ora 21.00 până la data de 18.12.2020 ora 21.00.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ,,violență în familie”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *