Doi bărbați săltați de la domicilii și reținuți în urma perchezițiilor la locații folosite ca spații de depozitare de către persoane implicate în contrabanda cu țigări, la Rădăuți și Gura Humorului
Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale, au fost puse în aplicare, ieri, 19 februarie a.c., 7 mandate de percheziție domiciliară, având ca forțe de sprijin lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava.
Urmare a perchezițiilor desfășurate, care au vizat domiciliile și locațiile folosite ca spații de depozitare de către mai multe persoane implicate în contrabanda cu țigarete de proveniență extracomunitară și care alimentau piața neagră din municipiul Suceava și nu numai, au fost descoperite și confiscate țigări de contrabanda, telefoane mobile, cartele telefonice și suma de 10.000 lei.
La finalizarea perchezițiilor domiciliare, au fost aduse 4 persoane la sediul Poliției pentru audieri și pentru dispunerea de măsuri specifice sau formularea de propuneri procedurale.
În acest sens, s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat 41 ani din Rădăuți și un altul de 62 ani, din. Gura Humorului suspectați de săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”, urmând ca în cursul zilei de azi, 20.02.2020, suspecții să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul S.I.C.E – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii întregii stări de fapt din jurul activităților infracționale, precum și în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.