DOI BĂTĂUȘI DIN CACICA, PUȘI SUB CONTROL JUDICIAR
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpati pentru săvârșirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, constând în aceea că la data de 30.06.2018, în jurul orei 02,30, în timp ce se aflau pe terasa unui restaurant din comuna Cacica, jud. Suceava, împreună cu alte trei persoane, i-au lovit pe numiții A.I., C.C. şi C.I., aruncând asupra lor cu bunuri de pe terasă respectiv scaune, sticle şi alte obiecte. Totodată au distrus o placă de granit ce se afla pe fântâna amenajată pe terasă, precum şi uşa de termopan ce face accesul în demisolul terasei prin aruncarea cu bunuri , cauzând un prejudiciu în valoare de 6.200 lei, prin violenţele comise tulburând ordinea şi liniştea publică.
Faţă de cei doi inculpati a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, iar prin ordonanţa procurorului de caz din data de 05.07.2018, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile faţă de ambii inculpati, stabilindu-se mai multe obligaţii printre care şi aceea de a nu se apropia de persoanele vătămate şi de a nu se deplasa la sediul restaurantului unde a avut loc săvârşirea infracţiunilor.
Procurorii precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.