Mopan Suceava
Evenimente

Doi cărăuși cu țigări în spate urmăriți cu focuri de armă, la Costileva

În dimineaţa acestei zile, la nivelul Sectorului P.F. Brodina s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 01.30, polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Costileva, județul Suceava, două persoane care transportau în spate colete voluminoase spre interiorul țării.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece cei doi nu s-au supus somaţiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată aceştia nu s-au oprit şi s-au întors pe teritoriul ucrainean.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate despre caz autoritățile de frontieră ucrainene, iar în urma cercetării zonei, pe teritoriul românesc au fost descoperite mai multe colete care conțineau cantitatea de 3.970 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 46.449 de lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *