Doi căruțași din Horodnic prinși cu 1,4 metri cubi lemn de foc în coșurile atelajelor la intrarea în Rădăuți, după ce au fost dați în vileag prin 112

Ieri, 1 martie, imediat după ora 10:00, poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că două atelaje hipo transportă material lemnos fără documente legale de proveniență, dinspre comuna Horodnic de Sus spre municipiul Rădăuți, pe DN17A.

Polițiștii rădăuțeni au găsit pe traseu două atelaje hipo ce transportau material lemnos, la cca.100 metri față de intrarea în municipiu, ce veneau dinspre comuna Horodnic de Sus.

Conducătorii atelajelor hipo au fost identificați ca fiind un tânăr de 26 ani și un bărbat de 46 ani, ambii din Horodnic de Sus.

Căruțele erau încărcate cu lemn de foc esență fag, pentru care li s-a solicitat avizele de însoțire, ambii declarând că nu posedă documente în acest sens.

Atelajele hipo au fost însoțite la punctul de descărcare „Atelier Împletituri” de pe raza comunei Marginea, unde personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea a procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând că în cele două atelaje hipo se afla cantitatea de 1,46 metri cubi material lemnos, lemn de foc specia fag, în valoare de 233,5 lei.

Cei doi căruțași au fost sancționați contravențional iar cantitatea de 1,46 m.c. lemn foc fag a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *