Doi căruțași din Stroiești, care transportau lemn fără acte, prinși de polițiști după ce unul dintre ei, nițel beat, a intrat cu căruța într-o mașină care circula regulamentar

Doi căruțași care transportau lemn fără acte prinși de polițiști după ce unul dintre ei, nițel beat, a intrat cu căruța într-o mașină care circula regulamentar. Totul s-a petrecut spre seară, undeva între Stroiești și Ilișești. Căruțașii au fost amendați, iar lemnul le-a fost confiscat, șoferul s-a ales cu mașina distrusă.

Faptele prezentate de polițiști sună așa:

La 26.02.2020, ora 19.10, Secţia 9 Poliţie Rurală  Șcheia a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe DN 17, între localitățile Stroiești și Ilișești s-a produs un eveniment rutier.

Din primele cercetări, poliţiştii deplasaţi operativ la faţa locului au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 63 de ani din oraşul Broşteni conducea regulamentar autoutilitara pe DN 17 în localitatea Ilișești, de pe un drum de țară neclasificat situat în partea dreaptă, a pătruns atelajul hipo ce transporta crengi de esență fag, condus de un bărbat de 34 de ani din comuna Stroieşti, care a avariat autoutilitara fără să rezulte victime omenești.

Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 63 de ani din oraşul Broşteni şi de 0,85 mg/l  pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 34 de ani din comuna Stroieşti, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul atelajului hipo a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Ulterior, în urma verificărilor, poliţiştii au mai stabilit și faptul că, bărbatul de 34 de ani nu deţine documente legale de provenienţă și transport a materialului lemnos.

Totodată, pe timpul cercetărilor, polițiștii au mai identificat la faţa locului şi atelajul hipo condus de un bărbat de 42 de ani, tot din comuna Stroieşti care, de asemenea transporta material lemnos de aceeaşi esenţă, fără acte de provenienţă, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, cei doi bărbaţi transportau ilegal cantitatea de 2,20 m.c. material lemnos (crengi) de esență fag.

Cei doi bărbaţi din comuna Stroieşti au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie personalului silvic.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *