Doi tineri electrocutați, găsiți în gara Burdujeni. Fata, găsită pe tren, era carbonizată, băiatul transportat cu arsuri grave la spital

Două persoane au fost electrocutate, au fost găsite în Gara Burdujeni, din municipiul Suceava. Inspectoratul pentru situații de urgență Suceava transmite că evenimentul a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, miercuri dimineață, la ora 3:38.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari suceveni, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava (SAJ).

Echipajele salvatorilor au găsit, între linii, în dreptul peronului gării, un tânăr în vârstă de 20 de ani. Rănitul era conștient și cooperant, dar prezenta arsuri la nivelul feței, pe o mână și pe un picior, precum și urme de intrare și ieșire a unui arc electric.

De asemenea, deasupra unui vagon de marfă, staționat pe linia 15, se afla o altă victimă, de sex feminin, aceasta fiind, din nefericire, carbonizată.

Tânărul rănit a fost preluat de către un echipaj SAJ, cu medic, și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Actualizare: Tanarul electrocutat in varsta de 20 de ani este stabil hemodinamic si respirator, prezinta arsuri faciale grad 1,2 si la nivelul palmei si plantei dr marci traumatice corespunzand locului de intrare si iesire al curentului electric. Este trimis pentru supraveghere si continuarea tratamentului la Centrul de Arsi din Iasi

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *