Donație de 12.000 de măști din partea parlamentarilor PSD către centre sociale și spitale din județ

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a anunțat că parlamentarii social democrați suceveni au donat 12.000 de măști dar au făcut și donații în bani.

”Înțelegând necesitățile și suferințele sucevenilor, precum și ale personalului medical din județul nostru cauzate de absența materialelor de protecție împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, parlamentarii PSD de Suceava au reușit să doneze zilele acestea 12 000 de măști FFP2 și FFP3 celor aflați în nevoie. Acestea au fost distribuite căminului de bătrâni de la Bogdănești, Centrului de Recuperare și Reabilitare  Neuropsihică Sasca Mică, spitalelor de la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni. Această acțiune a fost precedată de o donație în bani către spitalele de la Fălticeni și Suceava. Menționăm că vor urma și alte achiziții de materiale sanitare și de protecție care vor fi donate, la rândul lor, instituțiilor și persoanelor aflate în dificultate.

Căutăm ca prin astfel de acțiuni să venim în întâmpinarea nevoilor reale ale sucevenilor care se confruntă cu epidemia de Covid 19, încercând să-i ajutăm pe aceștia să treacă mai ușor peste această perioadă extrem de grea pentru toți.”, a transmis președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *