Donație de carte la Biblioteca USV: Ediție veche Gallimard opere complete Marcel Proust, oferită de profesoara Ana Șorodoc dar și volume semnate de Nicole Vasilcovschi și Neculai Roșca
Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava a transmis un comunicat în care se arată că ieri, 30 ianuarie a.c., fondul de carte al Bibliotecii USV s-a îmbogăţit cu importante volume, oferite direct de autori sau transmise de către prieteni ai universităţii sucevene:
”Astfel, jurnalistul şi scriitorul Neculai Roșca a adus, pentru fondul de Carte Veche şi Colecţii Speciale al Bibliotecii universitare, cele 15 volume ale romanului À la recherche du temps perdu, de Marcel Proust, apărute la Editura Gallimard, în perioada 1919-1927. Volumele au făcut parte din biblioteca personală a doamnei învăţătoare Ana Şorodoc, din Vicovu de Jos, în prezent pensionară, fostă absolventă a Facultăţii de Litere de la Institutul de Învăţământ Superior Suceava, omul care i-a îndrumat primii paşi către cunoaşterea literelor cunoscutului jurnalist sucevean, membru al Uniunii Scriitorilor Bucovineni.
Totodată, Neculai Roșca a donat Bibliotecii USV şi volume semnate în calitate de autor: Consemnat (2018), Lapte şi miere (2019), Kalimera (2020), Carantina (2020), O lume minunată (2021), Umbre (2022) și Poveştile de luni (2022), apărute la Editura Iuni Smart, Vicovu de Jos.
De asemenea, colectivul Bibliotecii universitare a avut plăcerea întâlnirii cu scriitoarea Nicole Vasilcovschi, suceveancă stabilită în China, care ne-a oferit volumul de versuri intitulat Lampioane de cuvinte, apărut la Editura PAVCON, Bucureşti, în anul 2020, cu o prefaţă de Alexandru Ovidiu Vintilă, membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi redactor şef al revistei Bucovina Literară.”, este conținutul comunicatului transmis de USV.