Dornean reținut după ce, beat fiind, a intrat cu TAF-ul într-un gard
Sâmbătă seară, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei au obținut informații cu privire la faptul că pe strada Chilia din localitate circulă o persoană în stare de ebrietate cu un TAF.
Echipajul mixt de poliție l-a depistat pe numitul G.V. care conducea un vehicul TAF pe strada respectivă, dinspre strada Argestru spre strada Foresta, din municipiul Vatra Dornei, și care, în cele din urmă a scăpat TAF-ul de sub control, acesta părăsind partea carosabilă și intrând într-un gard de pe marginea drumului.
G.V. prezenta halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul etilometru rezultând valoarea de 1,51 mg/l alcool în aerul expirat. Cu ocazia verificării documentelor conducătorului auto s-a stabilit faptul că acesta are permisul de conducere anulat, iar vehiculul TAF pe care acesta îl conducea era neînregistrat și neînmatriculat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus față de G.V. reținerea pe o durată de 24 de ore, acesta fiind escortat și introdus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Bistrița Năsăud până la expirarea Ordonanței de reținere.