Dosar penal pe numele șefului UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan. El este cercetat pentru că nu a permis echiparea corespunzătoare a personalului medical activ în sectorul suspect COVID
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, examinând materialul aferent sesizării Spitalului Județean de Urgență sf. Ioan cel Nou Suceava nr. TR45/22.04.2020 s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”, deschizând dosar penal pe numele șefului de secție UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava, dr. Liviu Cîrlan.
În fapt, s-a reținut că, la data de 20.04.2020, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, din dispoziția medicului șef de secție, personalul medical din cadrul acestei unități, care își desfășura activitatea în sectorul suspect COVID, nu a fost echipat corespunzător, respectiv cu mască FFP3, combinezon, ochelari, vizieră, cizme și mănuși chirurgicale, potrivit Ordinului 555/2020, respectiv 533/2020.
În aceste condiții, se constată că nu au fost respectate măsurile dispuse în cadrul unității medicale, cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanților, urmând ca cercetările să fie extinse şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni şi al lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Urmărirea penală urmează a fi efectuată de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Poliția mun. Suceava – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Se menționează că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de vinovăţie.