Dosar penal pentru furt de arbori la Vama pentru doi bărbați și o femei prinși în flagrant

La data de 17.03.2023, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au obținut date despre faptul că de pe raza localității Vama, jud. Suceava, în apropiere de DN17, a fost sustras material lemnos.

Polițiștii au organizat mai multe echipe în regim de urgență și s-au deplasat în apropierea unei zone împădurite pentru efectuarea de verificări, ocazie cu care, au surprins în flagrant trei personane, în timp ce încărcau material lemnos într-un autovehicul.

Întrucât persoanele în cauză au încercat să fugă de la fața locului, acestea au fost somate, fiind interceptate și imobilizate. Persoanele au fost legitimate, stabilindu-se că sunt doi bărbați de 26 și respectiv 36 ani și o femeie de 25 ani.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că pe parcursul zilei de 17.03.2023, cele trei persoane s-au deplasat în pădure, unde au identificat mai mulți arbori doborâți, pe care i-au transportat în aval. Acolo, materialul lemnos a fost secționat la lungimea de 2,30 m, urmând a-l încărca în autovehiculul identificat la fața locului, pentru a-l transporta la domicilul bărbatului de 26 ani.

Cu ajutorul lucrătorilor silvici solicitați la fața locului, s-a constatat că lemnul a fost sustras de pe un teren proprietate privată, proprietarul neavând încheiat contract de pază cu Ocolul Silvic Vama.

Materialul lemnos sustras a fost predat pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Vama.

În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, cercetările fiind continuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Vama.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *