Două femei din Poiana Stampei care au vrut să-și facă rezerve de condimente și cosmetice, fără a plăti, prinse de agenții de pază de la Kaufland Vatra Dornei

Vineri dimineață, după  orele 10.00, Poliția municipiului Vatra Dornei  a fost sesizată telefonic de către un agent de pază al magazinului Kaufland din localitate, despre faptul că două femei au sustras bunuri din incinta supermarketului.   

Din cercetări s-a stabilit că în dimineața acelei zile, C.V., de 65 ani, împreună cu fiica sa A.V., de 33 ani, ambele din comuna Poiana Stampei, s-au deplasat la raioanele de produse alimentare din incinta magazinului Kaufland de unde au luat mai multe produse pe care le-au pus în coș.

În final s-au deplasat la raionul cu produse cosmetice și standul cu condimente de unde au luat de pe rafturi mai multe produse, pe care le-au introdus în gențile personale.

Apoi, cele două femei s-au deplasat la casele de marcat unde au achitat toate produsele pe care le aveau în coș, fără să achite și bunurile aflate în genți.

La ieșirea din magazin, au fost oprite de agentul de pază care a găsit asupra lor bunurile sustrase, acestea fiind predate personalului magazinului.

Prejudiciul în valoare totală de 170 de lei a fost recuperat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *