Mopan Suceava
Administratie

Două firme din Botoșani asociate cu o firmă din Alba vor construi noul pod peste râul Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunțat astăzi că licitația pentru proiectarea și execuția noului pod peste râul Suceava denumit ”Podul Unirii” a fost adjudecată de o asociere formată din firmele Cornell’s Floors SRL și Comir SRL din județul Botoșani respectiv Aria Construct SRL din județul Alba.
Ion Lungui a declarat că valoarea investiției este de 4.230.413 lei, circa 900.000 de euro, termenul de realizare este de 24 de luni. Dacă nu vor fi contestații, contractul ar urma să fie semnat pe data de 19 decembrie a.c.. Podul va avea o lungimre de 104 metri, o lățime de 11,2 metri, partea carosabilă urmând să aibă o lățime de 7,8 metri, cu două beni de circulație și cu trotuare de câte 1,5 metri de fiecare parte. Primarul Ion Lungu a arătat că pentru accesul la noul pod vor fi amenanjate căi rutiere de câte 2 kilometri atât pe teritoriul municipiului Suceava cât și pe teritoriul orașului Salcea – în zona Școlii gimnaziale Plopeni. Podul va putea fi folosit atât pentru transportul rutier de tonaj mare cât și pentru autoturisme.
Acesta va fi construit peste râul Suceava într-o secțiune situată aflată la 65 de metri în aval de confluența râului Suceava cu pârâul Cetății.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *