Două gospodării au ars astă noapte, la Costișa – Frătăuții Noi și Fetești – Adâncata. Amândouă incendiile, provocate de autori necunoscuți. Foto: ISU

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi și Bilca, au intervenit aseară târziu, după ora 23.00 cu 8 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o parte din anexele gospodărești și la acoperișul casei, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie și la proprietatea învecinată.

Incendiul a fost lichidat la ora 2:55.

Au ars: șura din lemn, acoperită cu draniță, pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați, acoperișul bucătăriei de vară și al casei de locuit, corp comun, pe o suprafață de 60 de metri pătrați și bunuri materiale. S-au degradat tavanele din bucătăria de vară și din casă pe aproximativ 70 de metri pătrați și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, gospodăria fiind nelocuită, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și al anexelor din gospodărie, precum și locuința de pe proprietatea învecinată.

 

Tot astă-noapte, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Adâncata, au intervenit pe la ora 1.00 cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Fetești, comuna Adâncata.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești, construite din lemn și cărămidă, corp comun.

Incendiul a fost lichidat la ora 3:55.

Au ars casa de locuit, adăpostul de animale și șura, cu bunurile aferente, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. 

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, și această gospodărie (ca în cazul de la Costișa) fiind nelocuită.

 

Foto incendiu Costișa

Foto incendiu Fetești

Please follow and like us:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *