Două sau trei lespezi din parcul Universității

Două – trei  lespezi de piatră așezate aleatoriu pe aleile din parcul USV din Suceava, sunt suficiente pentru o meditație asupra modului în care funcționează un sistem biologic, cu toate provocările la care este supus, de la instalarea acestuia pe roca moartă și până la final.

Acum aproximativ zece ani, parcul din fața Universității ”Ștefan cel Mare din Suceava”, a fost reabilitat cu bani europeni. Aleile  din parc au fost pavate cu lespezi din granit, care au făcut o notă separată binevenită față de pavelele din beton cu care s-au mobilat trotuarele  străzilor principale ale Sucevei.

S-a făcut astfel o separație clară între pavelele municipale și granitul universitar.

Dar iată că timpul nu ține nici cu pavelele, nici cu granitul, ține doar cu viața în toată puterea ei.

Aici începe mica poveste: O furnică dintre acelea mici, pe care nici nu o bagi în seamă, dacă nu ți se urcă pe sub cămașă, a pornit la drum dintr-o mare prăpastie , trebuind să urce un perete vertical de cincizeci de ori cât înălțimea trupului său firav. A reușit în cele din urmă și a pornit la drum, cu încredere în propria ei soartă, strecurându-se printre ciocurile uriașelor  vrăbii, până la micul munte alb, dulce, elastic  și frumos mirositor venit ca din cer pe lespedea poroasă. Conștiincioasă, a  transmis mesajul prin aplicația cu feromoni, colegilor din micul mușuroi de sub dala de granit.

Ei au răspuns repede la chemare, fără să se uite în stânga și în dreapta și să vadă că pe lespede erau deja săpate mici gropi, înguste, este drept,  dar atât de adânci încât, dacă una dintre furnicuțe a  apucat să scape un picioruș ori chiar un capăt de antenă neastâmpărată, soarta îi este pecetluită.

Fiindcă de dedesubt, cu ochi răbdători,  pândește leul furnicilor. Și-a  săpat cu osârdie mica lui capcană în rezistenta rocă de granit. S-a ascuns în galerie și s-a pus pe așteptat. Ca să primească aripi, îi trebuie doar patru-cinci furnici pe care să le mestece, pentru a-și duce la bun sfârșit metamorfoza. Va lăsa deasupra armura uscată de chitină și va merge mai departe, înaripat, pe următoarea lespede de granit unde urmașii vor săpa, se vor ascunde și vor aștepta furnicile naive să le prindă cu cleștii și să le rumege.

Nu toate furnicile sfârșesc în acest fel.  Cele mai multe evită cleștii mortali ai leilor furnicilor, o bună parte reușesc să înhațe o halcă bună din micul munte din gumă de mestecat și se grăbesc să se întoarcă cu captura în micul mușuroi de sub lespedea de granit.

Pe o jumătate, lespedea este lucioasă și acolo se poate aluneca. Pe cealaltă jumătate însă, ruptă din munte de puțin timp, piatra este mai puțin densă, are pori, leii furnicilor și-au făcut vizuini, guma de mestecat s-a prins mai bine, furnicile au venit repede mirosind dulceața chewing – gum- ului.

Parte dintre ele au supraviețuit atacurilor repetate ale odioaselor larve denumite lei ai furnicilor precum și simpaticelor înaripate cu ochi mari și ciocuri puternice denumite vrăbiuțe. Dar iată că a venit peste lespedea de granit o roată mare cât tot universul și încă odată pe atâta. Deasupra umbrei mai mari decât toată lumea cunoscută de micile gângănii , un scâncet  fără seamăn.  Vrăbiile au zburat instantaneu cu o jumătate de furnică în gură, leii furnicilor și furnicile care nu s-au putut adăposti, au mai apucat să audă, înainte de prefigurata strivire: ”Ce pietre au pus și ăștia, stric căruciorul, s-a trezit bebe mic. Ai adus cafea? Ce bine!”

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *