Două trenuri cu 450 de pasageri, blocate la Pojorâta din cauza aluviunilor căzute de pe versanți
ISU ”Bucovina” Suceava a anunțat că în această după amiază, după ora 16.00, pe fondul ploilor torențiale, în localitățile Pojorâta și Sadova de pe ruta feroviară Suceava -Vatra Dornei – Ardeal, două trenuri de călători în care se afla aproximativ 450 persoane au fost blocate din cauza aluviunilor căzute de pe versant. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, un microbuz, împreună cu două amnulanțe SAJ.
Două trenuri călători IR cu numerele 1832 Galați – Cluj și 1830 Cluj – Galați au fost blocate in urma unor aluviuni care au afectat infrastructura feroviară in zona Pojorata, la limita cu comuna Sadova.
Trenul IR 1830 a fost dirijat in condiții de siguranța in Gara din comuna Sadova (150 persoane).
Pentru trenul IR 1832, cu 4 vagoane, aproximativ 250 calatori, blocat ca urmare a aluviunilor care au afectat locomotiva si primul vagon, s-au dispus următoarele măsuri: a fost alocată o locomotiva care a preluat ultimele 3 vagoane in care au fost relocați toți călătorii, acestea fiind redirecționate in Gara din comuna Pojorata.
La fata locului se acționează cu o autospeciala de prima interventie si comanda, un ATPVM, două Microbuze ISU, două ambulante SAJ, lucrători CFR, lucrători de la Direcția Silvică, SVSU Pojorata si SVSU Sadova.
Niciun călător nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La acest moment se lucrează pentru degajarea aluviunilor si punerea in circuit a locomotivei si vagonului afectat.
Pentru relocarea călătorilor s-a luat in calcul de către CFR Călători punerea la dispoziție a unui număr de trei autocare de transport de capacitate mare.
De asemenea, la dispeceratul pompierilor militari s-au înregistrat mai multe apeluri pe 112, din zona C-lung Moldovenesc, prin care au anunțat inundații în gospodării.
Pompierii militari au intervenit cu autospeciale și motopompe pentru evacuarea apei din șase curti și un beci. (foto: G4 media)