Dr. Maricela Cobuz, deputat PSD Suceava: guvernul PNL a îngenuncheat sistemul de sănătate din județul Suceava

Deputatul PSD de Suceava, dr. Maricela Cobuz a transmis un comunicat de presă în care arată că Guvernul PNL a îngenuncheat  sistemul de sănătate din județul Suceava, în plină pandemie cu virusul Covid-19.

Prezentăm în cele ce urmează comunicatul:  

”Din cauza transformării Spitalului Județean de Urgență Suceava în ”spital covid”, mii de pacienți din Județul Suceava au de suferit din cauza limitării accesului la serviciile medicale. Decizia Ministerului Sănătății de a direcționa toate cazurile de urgență către Spitalul Municipal Rădăuți a aglomerat această unitatea medicală, 28  de medici și asistenți fiind depistați cu virusul Covid-19. Medicii rămași în activitate fac cu greu față asaltului de pacienți care ar fi trebuit să fie consultați în Spitalul Județean.

Transformarea Spitalului Județean de Urgență Suceava în ”spital covid” a fost cea  mai mare greșeală care se putea face pentru sănătatea sucevenilor. Acest spital, înainte de pandemie, consulta în serviciul UPU peste 300 de pacienți cu diverse patologii. În situația de față, foarte mulți bolnavi nu au mai efectuat controalele necesare patologiilor cronice, fapt ce a dus la agravarea stării de sănătate. Multe secții din Spitalul Județean au fost închise, unitățile medicale preluând doar cazurile grave.

Pandemia nu a adus doar decese ca urmare a infectării cu virusul Covid-19, foarte mulți suceveni au murit și din alte cauze medicale. Pacienții cu hipertensiune arterială, diabet, obezitate, cu boli oncologice, afecțiuni endocrinologice, din sfera ORL, afecțiuni dermatologice, etc. au fost privați de consultațiile necesare din spitale.

Guvernul PNL a uitat cu totul de județul Suceava, de Noul Spital din Fălticeni care putea fi deschis pentru pacienții cu coronavirus, situația spitalului județean putând fi gestionată într-un alt mod, dar nici măcar nu a fost deschis pentru celelalte categorii de pacienți. Toate solicitările adresate actualei guvernări au fost în zadar.

Am depus personal un amendament la Legea privind rectificarea bugetară pentru anul acesta privind finanțarea Noului Spital din Fălticeni, la care încă se așteaptă un răspuns.

Vedem astăzi un haos total în Sistemul de Sănătate din România. Mai mult decât atât, la Spitalul Județean din Piatra Neamț PNL a numit manager un patron de pompe funebre, după ce a declarat că are oameni competenți care să ocupe funcții publice.

Preocuparea pentru sănătatea românilor trebuie să fie prioritară pentru orice Guvern, lucru care s-a dovedit dificil pentru guvernarea PNL”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *