”Drifturi” fără permis în centrul Câmpulungului, mașini lovite la rând de un șofer beat la Șcheia

La 15.12.2018, în jurul orei 00.35, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată despre faptul că, un autoturism face ”drifturi” la intersecția străzii Ciprian Porumbescu cu strada Căprioarei din localitate.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat oprit în intersecție, autoturismul condus de un localnic de 22 de ani care a recunoscut că a condus autoturismul pe drumurile publice.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul de 22 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Tânărului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În aceeași zi, pe la ora 16.15, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe strada Victoriei din comuna Șcheia, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat se află sub influența alcoolului.
Polițiștii au constatat la fața locului faptul că, în timp ce conducea autoturismul strada respectivă, un localnic de 46 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit 3 autoturisme parcate.
În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar avarierea autovehiculelor.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 46 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *