După ce a luat masa cu colegii, un muncitor a murit subit, la o exploatare forestieră din Valea Haitii

În după amiaza zilei de ieri, 18.07.2019, la ora 14.20, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic de către asistent medical ambulanțier din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei, despre faptul că aflându-se în autospeciala de serviciu, după efectuarea manevrelor de resuscitare a constatat decesul lui O.G., un bărbat de 45 ani, din comuna Moldovița.

În urma cercetărilor s-a stabili că O.G. este angajat al unei societăţi și lucra împreună cu frații săi şi alţi doi bărbaţi la exploatarea masei lemnoase dintr-o parcelă a cantonului silvic 13 Poiana Babei, aceștia transportând din pădure buștenii secționați, cu caii, până  la drumul forestier Valea Haitii.

În jurul orei 13.30, după ce a servit masa împreună cu ceilalți, în timp ce mergea pe jos în urma bușteanului tras de calul său, O.G. a căzut la pământ în stare de inconștiență, fiind transportat pe brațe de colegi până la drumul forestier, iar pe urmă cu o mașină până pe DJ 174 F în locaţia numită Dănești, pe raza satului Neagra Șarului, unde a fost preluat de o ambulanță din cadrul Spitalului din Vatra Dornei, unde echipajul ambulanței, după efectuarea manevrelor de resuscitare, a constatat decesul acestuia.

Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei s-a procedat la examinarea cadavrului nefiind identificate urme de violență pe trupul defunctului.

Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *