Mopan Suceava
Evenimente

EGGER România: ”Obiectivul nostru principal a fost și este în continuare ca toți cei care intră pe poarta fabricii noastre să plece sănătoși către casă la finalul programului”

Reprezentanții Companiei EGGER România au transmis un mesaj, după ce un angajat al fabricii de la Rădăuți a fost grav rănit într-un accident de muncă iar ulterior a decedat la Spital.

Redăm mesajul așa cum ne-a fost transmis:

“Suntem alături de familia îndurerată și ne preocupă în mod deosebit cele petrecute. Obiectivul nostru principal a fost și este în continuare ca toți cei care intră pe poarta fabricii noastre să plece sănătoși către casă la finalul programului.

Facem tot ce ne stă în putință pentru a colabora cu toate autoritățile implicate în elucidarea circumstanțelor care au condus la această situație”, au declarat reprezentanții companiei EGGER România.

Reamintim că în noaptea de joi spre vineri, săptămâna trecută, un tânăr de 20 de ani din Milișăuți, angajat al SC EGGER România SRL a suferit, în jurul ore 1.00, un accident de muncă. Tânărul lucra ca  muncitor necalificat la fabrica EGGER de la  Rădăuți, la curățarea cu soluţie a barelor şi inelelor de răcire de la o bandă transportoare. La un moment dat  a alunecat şi a căzut pe beton de la o înălțime de 2 metri.  

La fata locului s-a prezentat un echipaj al Ambulanţei Rădăuți, care a acordat primul ajutor victimei, ulterior pacientul  a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți fiind diagnosticat iniţial cu „ TCC acut închis, comă grad 4”. Din nefericire, în scurt timp medicii au constatat decesul tânărului angajat.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *