Mopan Suceava
Social

EGGER sprijină educația incluzivă și integrarea copiilor cu CES prin proiecte educaționale și sociale la Liceul Tehnologic Special Bivolărie

EGGER își consolidează angajamentul față de educația incluzivă prin susținerea, pentru al patrulea an consecutiv, a concursului național „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”, dedicat copiilor cu deficiențe de auz și organizat la Liceul Tehnologic Special Bivolărie.

Inițiativa face parte dintr-un demers mai amplu prin care compania sprijină integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), reafirmând importanța unei educații accesibile și adaptate nevoilor fiecărui elev.

Reprezentanții EGGER subliniază că această implicare depășește dimensiunea unui simplu sprijin punctual, reprezentând o recunoaștere a eforturilor depuse zilnic de elevi și cadre didactice, care contribuie la formarea unor performanțe bazate pe perseverență, empatie și dedicare.

Pe lângă susținerea acestui concurs, EGGER derulează o serie de acțiuni dedicate copiilor cu nevoi speciale, inclusiv copii neurodivergenți și cu tulburări din spectrul autist (TSA). Printre acestea se numără programe educaționale, activități de terapie și amenajarea camerei plurisenzoriale în cadrul Liceului Tehnologic Special Bivolărie, un spațiu esențial pentru stimularea dezvoltării și facilitarea integrării.

Prin aceste inițiative, EGGER își reafirmă convingerea că educația trebuie să ofere șanse reale fiecărui copil, contribuind la construirea unei comunități mai incluzive și mai echitabile.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *