Mopan Suceava
Actualitate

Eleva Claudia Cobuz de la C. N. ”Petru Rareș”, selectată pentru Tabără Internațională de Limba Germană DSD II din Kiten, Bulgaria

Claudia Cobuz, elevă în clasa a XI-a C de la Colegiul Național ”Petru Rareș”, îndrumată de prof. dr. Mihai Crudu, a fost selectată de ZfA (Zentralle fur Auslandsschulwesen) pentru a participa la Tabăra Internațională de Limba Germană în Kiten, Bulgaria.

„Anul acesta am fost selectată printre cei doar 8 elevi din toată țara care participă la un program special de pregătire pentru examenul de excelență DSD II, susținut de Centrul pentru Limba Germană ca Limbă Străină (ZfA). Această oportunitate mă apropie de visul meu de a studia medicina în limba germană, într-o țară vorbitoare de germană.

Pentru mine, limba germană nu este doar o disciplină, ci o poartă spre cunoaștere, deschidere și curaj”, a declarat Claudia Cobuz, este singura elevă selectată din regiunea noastră. Ceilalti elevi sunt din Cluj, Brasov, Constanța și Bucuresti.

În fiecare an, elevii pasionați de limba germană așteaptă cu nerăbdare șansa de a participa la această tabără de vară organizată pentru cei mai buni dintre cei buni. ”Nu este vorba despre o simplă vacanță, ci despre o experiență educațională de excepție, unde doar elitele sunt invitate. Procesul de selecție este unul riguros, menit să aleagă tineri talentați, muncitori și motivați. Pentru mulți dintre participanți, această experiență reprezintă mai mult decât o tabără: este o poartă către viitor, o oportunitate de a cunoaște profesori din Germania, de a lega prietenii internaționale și de a descoperi cultura germană dincolo de manual”, se arată pe pagina de facebook a Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *