Mopan Suceava
CulturalEvenimente

”Eminescu în lume”, evenimente organizate de Biblioteca Universității ”Ștefan cel Mare” și alți parteneri, dedicate poetului Mihai Eminescu, sub semnul Zilei Culturii Naționale

 

Sub semnul Zilei Culturii Naționale, Biblioteca Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților Suceava, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Școala generală nr. 3, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Centrul de Reușită Universitară Suceava, Alianța Franceză din Suceava, Asociația Italienilor din România (RO. AS. IT.), Erasmus Students Network Suceava, The European Law Students Association și Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia, organizează tradiționala manifestare ,,Zilele Eminescu la USV”.

La 173 de ani de la nașterea Poetului, tema manifestării este „Eminescu în lume”.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 ianuarie, începând cu ora 9.00, în Sala de lectură „Mihail Iordache” a Bibliotecii Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, corp A.

Biblioteca Universității vă întâmpină cu expoziția „Eminescu – carte bilingvă în Biblioteca USV”. Cărțile poetului Mihai Eminescu în colecțiile Bibliotecii USV vor fi prezentate de bibliotecar Despina Doina Rotaru. Va fi vizionat filmul documentar ,,Eminescu, Veronica, Creangă”, în regia lui Octav Minar, 1914. Între orele 09.45-14.00, va avea loc manifestarea „Eminescu în lume. Om. Geniu și Poet divin”, moderată de Ramona Țabrea.

Programul include recital de poezie eminesciană în limbile: mandarină, franceză, engleză,  spaniolă, ucraineană și italiană, momente artistice susținute de elevi, studenți, invitații evenimentului și dezbaterea internațională – „Eminescu în lume”.

Ecoul poeziei lui Eminescu va răsuna din diferite colțuri ale lumii: Franța, Anglia, Italia, Senegal, China, Coasta de Fildeș, Peru, Columbia, Ucraina, Republica Moldova, prin intermediul invitaților noștri: conf. univ. dr. Vasile ILINCAN, lector. univ. dr. Alina PRELIPCEAN, prof. Mariana ROȘCA, prof. Mamadou Lamine BALDÉ, lector univ. dr. Pan YUYAN, dr. Olivia SIMION, drd. Marie COULIBALY, artist Nubia GIRALDO, artist Julian QUISPE CONTRERAS, bibliotecar Lăcrimioara ANDREI, prof. Maria ROTARIU, prof. Andreea IACOB, prof. Cristina HETRIUC, prof. Ana Maria TIMOFICIUC, prof. Raluca CÂRȚU, prof. Cătălina IUREA,  bibliotecar Violeta DUMISTRĂCEL, masterand Matteo FONTANA, masterand Daniela GRECU, masterand Camelia CUCU, masterand Roxana ASANDEI, elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava – Alexandra ȚABREA, Abigail CÎRSTEAN, Andreea STRUGARI, Cosmin MIHALEA, Mihnea Petru Marian ROMAN, Teodora AIOANEI, Paola MORARU, Magda OANEA, Ionela Teodora CÂRCIU, precum și elevii Andreea DUDUMAN și David ȚABREA, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.

Duminică, 15 ianuarie, începând cu ora 10.00, la bustul Poetului din Parcul ,,Mihai Eminescu”, elevi, studenți, profesori, bibliotecari și oameni de cultură vor depune jerbe de flori.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *