ESCROCHERIA CU MAȘINI DE CUSUT NEMȚEȘTI DIN NOU ÎN ACTUALITATE, LA SUCEAVA
La sfârșitul acestei săptămâni, în municipiul Suceava a revenit, după o pauză de patru ani, ”campania” de achiziționare a mașinilor de cusut vechi, îmbunătățită acum cu o ofertă complementară care vizează achiziționare cu plata ”pe loc” și a altor ”obiecte de artă”.
”Colecționar german, cumpăr mașini de cusut mărci germane vechi și picturi. Ofer 65.000 – 70.000 de euro, plata pe loc”. Este pus la dispoziția amatorilor de chilipiruri și un număr de telefon, iar pentru o așa-zisă autenticitate a ofertei, pe sutele de flyere lipite pe mai toți stâlpii de pe străzile centrale ale municipiului reședință de județ se ghicește și umbra unei ștampile și a unei semnături. Semnătura este greu de descifrat și nici ștampila nu este mai lizibilă. Se poate înțelege eventual că o anumită entitate cu denumire germană ar gestiona acest gen de tranzacții.
Doar că de ani întregi IPJ Suceava nu pregetă să avertizeze cetățenii că nu trebuie să se încreadă în astfel de oferte lipite pe stâlpi ori publicate în paginile de mică publicitate ale ziarelor. Este la îndemâna istețimii elementare a românilor în general, sucevenilor în particular, să înțeleagă faptul că cineva care este dispus să ofere zeci de mii de euro pentru un obiect, oricare ar fi el, nu lipește mici anunțuri xeroxate în condiții grafice precare pe stâlpii de iluminat public de pe străzile unui oraș ori plătește câțiva lei la paginile de mică publicitate, lângă vindecătoare și ghicitoare.
Trecând în revistă doar cele câteva ”țepe” luate de suceveni în afaceri cu mașini de cusut ”Singer”, de-a lungul anilor, putem constata doar că acești așa-ziși ”colecționari germani”, au ridicat în ultimii zece ani cota la bursa fraierilor de la 20.000 la 70.000 de mii de euro.
În rest, mecanismul prin care sunt escrocați naivii, este cam același, de când s-a implementat pe meleagurile noastre. Nici vorbă de plăcuțe de platină ori de cine știe ce secrete tehnice ascunse în banalele altcândva mașini de cusut ”Singer”, folosite și acum de vechii papucari. Nici vorbă de plăți ”pe loc” a acestor sume impresionante.
Pentru a lămuri lumea, transcriem un fragment dintr-un comunicat de presă publicat acum patru ani, sursa fiind Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava: ”Anunţurile respective sunt folosite de escroci într-una din cele mai vechi înşelăciuni, care a făcut sute de victime în toată ţara. Pentru a nu cădea victime ale unor astfel de infracţiuni le recomandăm cetăţenilor să nu dea curs acestor solicitări, dorinţa de îmbogăţire putând produce prejudicii materiale importante”, a explicat purtătorul de cuvânt de atunci al IPJ Suceava. Au fost date și exemple, de-a lungul timpului.
Un sucevean a fost înşelat cu 5.000 de lei, de un astfel de colecţionar de maşini de cusut vechi. El a sunat la numărul de telefon din anunţ şi i s-au cerut documente de provenienţă. Nu le avea și i s-a recomandat să sune la un număr de telefon, al unui ”specialist de la Muzeul Naţional. A plătit 650 de euro pentru obţinerea unor serii, primite tot telefonic, care ţineau loc de certificatul de proprietate. Apoi a mai plătit un comision de aproape 500 de euro, prin transfer bancar, așteptând să vină cumpărătorul mașinii de cusut la Suceava, pentru a bea împreună adălmașul. Au trecut mai multe zile iar când și-a dat seama că a fost păcălit, suceveanul a anunțat poliția care a făcut cercetări fără să ajungă la niciun rezultat, în cei patru ani care s-au scurs din 2014 și până acum.